Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Asistenţa oferită R. Moldova de UE şi de statele membre, pe durata crizei provocate de COVID-19, este semnificativă

Asistenţa oferită Republicii Moldova de Uniunea Europeană şi de statele membre, pe durata crizei provocate de COVID-19, este semnificativă. În cadrul unei discuţii publice organizate de delegaţia Uniunii Europene la Chişinău au fost trecute în revistă succesele organizaţiilor care au beneficiat de sprijinul Uniunii Europene şi care, la rândul lor, i-au ajutat pe oameni să depăşească mai uşor greutăţile din timpul pandemiei.

În aceste timpuri grele, un rol deosebit a revenit organizaţiilor care au oferit servicii sociale în special persoanelor vulnerabile, cele mai afectate de pandemie.

NATALIA POSTOLACHI, director, AO Centrul de Asistenţă la Domiciliu "Casmed": "Dacă serviciile la domiciliu am continuat să le acordăm cu mici ajustări şi cu protejarea constantă a personalului de îngrijire, atunci serviciul social "Echipa mobilă" a suferit schimbări mai radicale. Noi am oferit acest serviciu online, utilizând telefonul şi internetul. În mare parte dintre beneficiari sunt copii, au primit suport psihologic atât ei, cât şi părinţii lor, cum să depăşească frizile şi situaţiile de criză emoţională".

Asociaţia "Iniţiativa Pozitivă", care crează o comunitate terapeutică la Anenii Noi, în sprijinul persoanelor cu HIV-SIDA, a beneficiat de un grant, acordat prin intermediul fundaţiei Est-Europene. Cu aceşti bani, asociaţia a putut asigura continuitatea serviciilor şi în timpul pandemiei.

INA VUTCARIOV, reprezentant, Asociaţia "Iniţiativa pozitivă": "De la începutul pandemiei noi am lucrat pe diferite sectoare şi am lucrat destul de eficient, ne mândrim cu o serie de rezultate: în primul rând, peste o mie de oameni care sunt HIV pozitivi şi sunt în tratament, au putut să şi-l continue pentru că am avut chestia asta cu deservirea la domiciliu. Am continuat să oferim servicii vitale pentru consumatori de droguri, încă un moment foarte important a fost că am putut să continuăm programul de reabilitare din comunitatea terapeutică din penitenciar".

În cadrul discuţiei publice s-a amintit şi despre un proiect de motivare a spiritului cetăţenesc din Republica Moldova. Acesta presupune parteneriate şi colaborarări cu mai multe ONG-uri regionale din ţară şi îşi propune să-i facă pe oameni să se implice mai mult în rezolvarea problemelor localităţilor. Proiect, care, la fel, este finanţat de Uniunea Europeană.

CRISTINA BOBIRCA, reprezentantul proiectului: "Care să încerce să-i facă pe oameni mai activi, să activizeze comunităţile locale astfel încât să beneficieze cetăţenii de servicii publice de calitate în regiuni, aici vorbim despre câteva domenii foarte importante: apă şi canalizare, managementul deşeurilor solide, eficienţa energetică şi protecţia mediului".

Excelenţa Sa, Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a accentuat importanţa rolului organizaţiilor neguvernamentale în aceste timpuri grele, provocate de criza COVID-19, pentru ca societatea să poate trece peste probleme mai uşor.

Excelenţa Sa, PETER MICHALKO, ambasadorul UE în Republica Moldova: "Eu întotdeauna sunt foarte impresionat de aceste eforturi şi de această muncă şi entuziasm care aveţi şi vă rog să continuaţi pentru că asta este ceea ce face societatea viabilă, asta este ceea cea aduce viaţă în scoietate".

Diplomatul a mai declarat că Uniunea Europeană şi statele membre au mobilizat toate mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru a susţine consolidarea sectorului de sănătate publică şi pentru a atenua impactul socio-economic provocat de pandemie asupra Republicii Moldova.

Excelenţa Sa, PETER MICHALKO, ambasadorul UE în Republica Moldova: "În această situaţia noi rămânem alături de cetăţenii Republicii Moldova. Obiectivul nostru în această situaţie este de a susţine Republica Moldova, să ţină sub control răspândirea virusului şi de a întreprinde eforturi eficace pentru asta".

Discuţia publică, desfăşurată online, face parte dintr-o serie de evenimente sub genericul "Vorbeşte cu Europa".
Similare
RECOMANDĂRI