JUSTIŢIE

Un nou dosar pe numele lui Vlad Plahotniuc. Procurorii cer mandat de arestare pe numele acestuia

post-img

Procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) cer aplicarea unui mandat de arestare pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Fostul lider al PDM, plecat din ţară în iunie 2019, este vizat într-un nou dosar penal privind frauda bancară.

Informaţia a fost confirmată pentru ZdG de către Ion Caracuian, şeful interimar al PCCOCS.

„Instanţa examinează astăzi demersul procurorilor PCCOCS de aplicare a măsurii preventive prin cuntumacie (absenţă nejustificată a persoanei cercetate penal, n.r.) în privinţa dlui. Este un dosar nou, aflat în gestiunea PCCOCS. Noi am investigat şi am dispus pe 18 mai, luni, printr-o ordonanţă, punerea sub învinuire a persoanei pe episodul la care procurorul general s-a referit în briefing pe trei capete de acuzare: escrocherie, spălare de bani şi organizarea şi conducerea grupului criminal. Am citat persoana la domiciliu, dar pentru că nu s-a prezentat, fiind plecată peste hotare, pentru a asigura prezenţa numitului în faţa organului de urmărire penală, am înaintat demersul în instanţa de judecată pentru aplicarea māsurii de arest. Dosarul a fost pornit în 2020″, a declarat Ion Caracuian.

Amintim că luni, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul în privinţa lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate, iar principalul beneficiar al furtului miliardului a fost Vlad Plahotniuc.