JUSTIŢIE

Un medic din Bălţi a fost condamnat pentru malpraxis

post-img

Un medic din Bălţi a fost condamnat pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, care s-a soldat cu decesul unui pacient.

Procurorii au demonstrat că, la sfârşitul lunii decembrie 2012, în Secţia reanimare a Spitalului Clinic Municipal Bălţi a fost internat un bărbat cu traumatism cranio – cerebral, acesta fiind examinat de către medicul neurolog. În continuare, medicul nu a dispus efectuarea unei tomografii computerizate obligatorii pacientului, investigaţie care conform expertizei medico-legale era obligatoriu de efectuat. În lipsa unui tratament adecvat, pacientul a decedat câteva zile mai târziu.

Medicul a fost condamnat la doi ani de detenţie, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în domeniul medicinii pe un termen de trei ani.