JUSTIŢIE

Primarul unui sat din raionul Străşeni este acuzat de abuz în serviciu şi fals în acte publice

post-img

Cauza penală în privinţa primarului unui sat din raionul Străşeni, învinuit de abuz în serviciu şi fals în acte publice, a fost transmisă în judecată, anunţă Procuratura Anticorupţie.

În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că demnitarul a înscris date false într-un proces-verbal al Comisiei de atestare a funcţionarilor publici din administraţia Primăriei Negreşti. Acesta ar fi „corectat” şi acordat calificativul „nesatisfăcător” unui funcţionar în procesul-verbal, care ulterior a fost transcris cu datele adăugate, însă nu a fost semnat de către toţi membrii comisiei, două semnături fiind executate de către alte persoane decât titularii.
 
În plus, în perioada martie-septembrie 2016, folosind intenţionat situaţia de serviciu în interes personal, primarul l-a determinat pe un agent economic să livreze produse alimentare şi băuturi pentru organizarea unor evenimente festive la Primărie. Cu o altă ocazie, agentul economic a fost determinat să asigure transmiterea unui lot de mobilier de birou, dată fiind schimbarea sediului primăriei.
 
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii până la 10 ani.