Ministra Justiţiei Olesea Stamate spune că şi-ar fi dorit” şi ea să vadă mai mulţi candidaţi din societatea civilă care „să întrunească condiţiile” pentru funcţia de procuror general al Republicii Moldova, dar aceştia nu au existat.
Astfel a apărat Olesea Stamate, într-un interviu oferit pentru Europa Liberă, decizia comisiei de preselecţie a procurorului general, după ce au apărut critici referitor la faptul că s-au selectat în special procurori, nu şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Ministra Justiţiei spune că, personal, l-a votat pe Ştefan Gligor, dar votul ei nu a fost suficient pentru ca acesta să se califice pentru concursul final.
Olesea Stamate a mai spus că, referitor la candidatura lui Alexandr Stoianoglo, fost deputat democrat, argumentele aduse în faţa comisiei „au spulberat semnele de întrebare faţă de afilierea sa cu PD”.
Amintim că ieri, Ministerul Justiţiei a făcut publică lista celor patru persoane preselectate de Comisie, (Crîşmaru Oleg, Gribincea Vladislav, Soltan Veaceslav, Stoianoglo Alexandr) care va fi înaintată Consiliului Superior al Procurorilor pentru selectarea unei persoane pentru funcţia de procuror general.
De componenţa acestei liste s-au arătat nemulţumiţi mai mulţi reprezentanţi ai blocului ACUM, inclusiv Maia Sandu, care spune că a aşteptat să vadă în această listă „mai mulţi oameni din societatea civilă”.
La acelaşi subiect:
Petiţie online: Se cere demisia ministrului Justiţiei, Olesea Stamate
Petiţie online: Se cere demisia ministrului Justiţiei, Olesea Stamate