JUSTIŢIE

Fostul viceministrul de Interne Veaceslav Ceban şi finul acestuia, amendaţi într-un dosar de trafic de influenţă

post-img

Veaceslav Ceban, fost viceministru al Afacerilor Interne şi şef al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, anchetat penal într-un dosar de trafic de influenţă, a primit o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 112 500 de lei.

Cu 150 de mii de lei a fost amendat şi finul fostului viceministru, Stanislav Caraman, cel care ar fi intermediat luarea de mită. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Chişinău, notează zdg.md.

Potrivit datelor anchetei, Stanislav Caraman, angajat al Serviciului Vamal şi finul de cununie al fostului viceministru Veaceslav Ceban, ar fi extorcat şi primit 60 000 de euro sub pretextul că ar avea influenţă, prin intermediul naşului, asupra unor procurori, în vederea emiterii unei decizii de scoatere de sub urmărire penală şi clasare a procesului penal al unei persoane învinuite de fabricarea şi punerea în circulaţie a multiplelor carduri bancare.

Ambii au avut statut de bănuiţi şi au fost reţinuţi de ofiţerii CNA la sfârşitul lunii iunie.