JUSTIŢIE

Fostul candidat PNL la Primăria Bucureşti a fost achitat definitiv

post-img

Preşedintele Partidului Naţional Liberal din România, Ludovic Orban, acuzat de folosirea influenţei pentru obţinerea unor foloase necuvenite, a fost achitat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România. Preşedintele PNL a primit aceeaşi decizie şi în primă instanţă, transmite euroactiv.ro.

În 2016, Orban a renunţat la a mai candida la primăria Bucureştiului după ce DNA a început urmărirea penală împotriva lui. Orban are două decizii de achitare.

La ultimul termen, procurorii anticorupţie au cerut închisoare cu executare pentru liderul PNL.

Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Potrivti sursei citate Ludovic Orban ar fi cerut 50.000 de euro de la un om de afaceri pentru finanţarea campaniei electorale.

„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea (Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI, n.r.), solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.

Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului”, precizează procurorii.

Procurorii DNA i-au audiat în acest caz, în calitate de martori, pe Sorin Oancea, acţionar B1 TV, şi Cosmin Guşă, cel care controlează postul Realitatea TV.

Conform anchetatorilor, omul de afaceri ar fi acceptat să plătească cei 50.000 euro „în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”, mai arată DNA într-un comunicat dat publicităţii imediat după ce Ludovic Orban a fost pus sub control judiciar.

„Prin faptul că am fost pus sub control judiciar, că s-a început urmărirea penală împotriva mea, nu voi mai candida la Primăria Capitalei. Nu vreau să periclitez şansele PNL de a câştiga funcţia de primar general. Nu am luat niciun leu, nu am avut niciun folos”, declara Ludovic Orban după audierile de la DNA.