EXTERN

SUA, despre otrăvirea lui Alexei Navalnîi: Este un act absolut condamnabil. Washingtonul va colabora cu aliaţii săi pentru ca responsabilii din Rusia să dea socoteală

post-img

Casa Albă s-a declarat miercuri "foarte tulburată" de rezultatele testelor efectuate în Germania care confirmă că Aleksei Navalnîi, opozant fervent al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit în Rusia, relatează AFP, citat de Agerpres.

"SUA sunt foarte tulburate de rezultatele anunţate astăzi. Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi este un act absolut condamnabil", a scris Consiliul de securitate naţională al Casei Albe într-un comunicat.

"Rusia a utilizat deja în trecut agentul neurotoxic Noviciok", subliniază el, precizând că Washingtonul va lucra cu aliaţii săi "pentru ca responsabilii din Rusia să dea socoteală".

"Ruşii au dreptul să-şi exprime opiniile de manieră paşnică şi fără frică de represalii, indiferent care sunt ele, şi în mod cert fără frică de agenţi chimici", se adaugă în textul citat.

Analizele efectuate de un laborator al armatei germane au descoperit "probe fără echivoc" că opozantul rus a fost victima unei otrăviri "cu un agent neurotoxic de tip Noviciok", potrivit guvernului german.

Noviciokul, puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică, a fost utilizat împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018 pe teritoriul britanic. Afacerea a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.

Principalul opozant al lui Vladimir Putin, autor al unor materiale care denunţă corupţia elitelor ruseşti care sunt larg distribuite pe reţelele sociale, Aleksei Navalnîi a fost transferat la sfârşitul lui august dintr-un spital din Siberia într-unul din Berlin.