EXTERN

Serghei Lavrov va efectua mâine o vizită oficială în Coreea de Nord

post-img

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, se va deplasa joi la Phenian, pentru a discuta despre programul nuclear al Coreei de Nord şi despre cooperarea dintre cele două ţări, a anunţat miercuri Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse, informează Agerpres.

"Vizita oficială a ministrului de externe rus Serghei Lavrov în Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) va avea lor la 31 mai", a anunţat ministerul într-un comunicat.

Moscova a anunţat săptămâna trecută că o astfel de vizită este prevăzută, însă fără a preciza data.

Serghei Lavrov a primit în aprilie, la Moscova, o vizită inedită a şefului diplomaţiei nord-coreene Ri Yong Ho, la finalul căreia Rusia i-a cerut comunităţii internaţionale să acorde "garanţii ferme" Phenianului în schimbul denuclearizării.

Cu acea ocazie, Lavrov a anunţat că a acceptat o invitaţie din partea omologului său la Phenian.

Cea mai recentă vizită a unor oficiali ruşi în Coreea de Nord datează din martie, când ministrul rus însărcinat cu dezvoltarea Extremului Orient, Alexandr Galuşka, s-a deplasat la Phenian pentru a evoca legăturile economice bilaterale. În decembrie 2017, o delegaţie a Ministerului Apărării rus s-a deplasat de asemenea la Phenian, pentru discuţii cu omologi nord-coreeni. Cu toate acestea, o vizită a unui ministru de rangul lui Serghei Lavrov este una foarte rară.