EXTERN

Proteste la Moscova: Cel puţin 40.000 de oameni au ieşit în stradă la îndemnul lui Navalnîi

post-img

Cel puţin 40.000 de oameni s-au adunat sâmbătă în centrul Moscovei pentru a protesta în semn de sprijin pentru opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi, estimează Reuters. Autorităţile au anunţat că protestele din Moscova şi zeci de alte oraşe sunt ilegale şi poliţia a reţinut 1.090 de persoane, potrivit ONG-ului OVD-Info, care monitorizează protestele. Poliţia rusă a reţinut-o sâmbătă pe Iulia Navalnîia, soţia principalului opozant al Kremlinului, la un protest care are loc la Moscova, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram, dintr-o dubă a poliţiei, transmite Reuters.

Aproximativ 2.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berlin pentru eliberarea opozantului rus Alexei Navalnîi, aflat în arest la Moscova, informează dpa.
 

Potrivit poliţiei, mitingul a fost autorizat iniţial pentru participare a 100 de persoane. Demonstraţia a fost paşnică, fără a se înregistra incidente. Au fost respectate, de asemenea, regulile de distanţare socială impuse pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19. 

 

UPDATE ORA 23.17 Proteste în Rusia: SUA condamnă 'metodele brutale' utilizate de autorităţile ruse împotriva demonstranţilor

 

Statele Unite au condamnat sâmbătă utilizarea de către autorităţile ruse a unor 'metode brutale' împotriva a zeci de mii de persoane care au manifestat în Rusia la chemarea opozantului Alexei Navalnîi pentru a cere eliberarea acestuia, informează AFP.

'Statele Unite condamnă cu fermitate utilizarea unor metode brutale împotriva protestatarilor şi a jurnaliştilor în acest week-end în oraşe din Rusia", a scris într-un comunicat noul purtător de cuvânt al Departamentului de Stat SUA, Ned Price.

Peste 2.500 de manifestanţi au fost arestaţi sâmbătă, potrivit ONG-ului de specialitate OVD Info.

 

UPDATE ORA 21.28  VIDEO Proteste în Rusia: Zeci de mii de oameni au răspuns apelului lui Navalnîi în întreaga ţară; peste 2.500 de arestări

 

Zeci de mii de oameni au protestat sâmbătă în Rusia la apelul opozantului Aleksei Navalnîi pentru a cere eliberarea sa, demonstraţii ilegale în urma cărora au fost reţinute peste 2.500 de persoane şi au avut loc ciocniri în mai multe mari oraşe, inclusiv la Moscova, relatează AFP şi Reuters.

 

 

Principalele proteste proteste au avut loc la Moscova şi Sankt Petersburg, fiecare cu câte 20.000 de participanţi, potrivit jurnaliştilor AFP. La rândul său, Reuters a estimat că la Moscova s-au adunat cel puţin 40.000 de persoane.

 

 

Manifestaţii au avut însă şi în zeci de alte oraşe, o mişcare de o amploare geografică rară în istoria recentă a Rusiei. 

 

UPDATE ORA 20.40 Proteste în Rusia: Şeful diplomaţiei UE 'deplânge arestările masive'

 

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a denunţat "arestările masive" şi "folosirea disproporţionată a forţei" în cursul manifestaţiilor de sâmbătă din Rusia pentru eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi, relatează AFP.

 

 

Uniunea Europeană cere eliberarea lui Aleksei Navalnîi şi această reuniune ar urma să prilejuiască o reflecţie asupra măsurilor care pot fi luate pentru a sprijini această cerere.

 

UPDATE ORA 19.54 Proteste în Rusia: Reţineri ale unor manifestanţi în apropierea închisorii în care se află Navalnîi; peste 2.000 de arestări în total

 

Poliţia din Moscova a reţinut sâmbătă seară mai mulţi manifestanţi care se adunaseră în împrejurimile închisorii Matroskaia Tişina, unde este deţinut opozantul rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP.

 

 

Unii dintre protestatari au fost loviţi cu bastoane, dar sute de persoane de persoane s-au adunat şi au scandat "Libertate!" nu departe de centrul de detenţie din nordul capitalei ruse.

 

UPDATE ORA 18.13 VIDEO Proteste în Rusia: Peste 40 de poliţişti răniţi la Moscova în ciocnirile cu protestatarii (agenţii ruse)

 

Peste 40 de poliţişti au fost răniţi în timpul protestelor pentru eliberarea disidentului Aleksei Navalnîi de la Moscova, informează agenţia de ştiri rusă Tass, relatează dpa.

 

 

 

Rănile suferite sunt minore şi nu au necesitat spitalizare. Potrivit agenţiei Ria Novosti, protestatarii au aruncat cu bulgări în oamenii legi, iar trei poliţişti au fost acoperiţi cu vopsea. 

 

UPDATE ORA 17.18 Proteste în Rusia: Marea Britanie se declară preocupată de reţinerea protestatarilor paşnici; peste 1.600 de arestări

 

Marea Britanie a îndemnat Rusia să respecte angajamentele sale internaţionale privind respectarea drepturilor omului după reţinerea a peste 1.600 de persoane la Moscova şi în alte oraşe din Rusia în timpul protestelor de sâmbătă organizate la apelul opozantului Aleksei Navalnîi, relatează Reuters. "Suntem profund preocupaţi de reţinerea protestarilor paşnici şi continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape", a anunţat Ministerul de Externe britanic într-un comunicat.

 

 

Foto: (c) MAXIM SHIPENKOV/EPA


UPDATE ORA 16.41 Proteste la Moscova: Rusia cere "explicaţii" ambasadei SUA

 

Ambasada SUA la Moscova va trebui să dea explicaţii pentru publicarea pe site-ul său de internet a "itinerariilor" manifestaţiilor opozanţilor de sâmbătă, a anunţat Ministerul rus al Afacerilor Externe, care îi va convoca pe diplomaţii americani, relatează AFP. "Despre ce e vorba, despre a-i influenţa sau a le da instrucţiuni (manifestanţilor)?", a scris purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova pe Facebook, "colegii americani vor trebui să vină să se explice în Piaţa Smolenskaia", adresa MAE rus.

 

UPDATE ORA 16.11 Peste 1.000 de oameni arestaţi la protestele organizate la îndemnul lui Aleksei Navalnîi în Rusia; ciocniri la Moscova

 

Peste o mie de persoane au fost arestate de forţele de ordine sâmbătă în Rusia în cursul manifestaţiilor în favoarea opozantului Aleksei Navalnâi, potrivit ONG-ului OVD-Info, specializat în monitorizarea manifestaţiilor în această ţară, relatează AFP, Reuters şi dpa.

 

 

Foto: (c) MAXIM SHIPENKOV/EPA


 

UPDATE ORA 15.13 Proteste la Moscova: Cel puţin 40.000 de oameni au ieşit în stradă la îndemnul lui Navalnîi (Reuters)

 

Cel puţin 40.000 de oameni s-au adunat sâmbătă în centrul Moscovei pentru a protesta în semn de sprijin pentru opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi, estimează Reuters.

Autorităţile au anunţat că protestele din Moscova şi zeci de alte oraşe sunt ilegale şi poliţia a reţinut 1.090 de persoane, potrivit ONG-ului OVD-Info, care monitorizează protestele.

Poliţia rusă a reţinut-o sâmbătă pe Iulia Navalnîia, soţia principalului opozant al Kremlinului, la un protest care are loc la Moscova, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram, dintr-o dubă a poliţiei, transmite Reuters.

 

Foto: (c) Evgenia Novozhenina/REUTERS



"Scuzaţi calitatea proastă (a fotografiei), lumina este proastă în duba poliţiei", a scris Iulia pe pagina ei de Instagram, postând un selfie făcut din interiorul vehiculului de poliţie.

Navalnîi le-a cerut susţinătorilor săi să protesteze sâmbătă în întreaga ţară. El a fost arestat săptămâna trecută la punctul pentru controlul paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, după ce a revenit de la Berlin, unde fusese spitalizat din august anul trecut din cauza otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok.

Disidentul rus se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014. AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan)

 

UPDATE ORA 14.38 Proteste la Moscova: Poliţia a reţinut-o pe Iulia Navalnîia, soţia principalului opozant al Kremlinului (Reuters)

 

Poliţia rusă a reţinut-o sâmbătă pe Iulia Navalnîia - soţia principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie - la un protest care are loc la Moscova, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram, dintr-o dubă a poliţiei, transmite Reuters.

 

ORA 14.12 Rusia: Câteva mii de manifestanţi s-au adunat la Moscova, în sprijinul lui Navalnîi 

 

Câteva mii de manifestanţi - 4.000, potrivit Ministerului de Interne rus, cel puţin 10.000, potrivit estimărilor Reuters - au sfidat interdicţia autorităţilor de a se reuni şi s-au strâns la Moscova pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

"Rusia va fi liberă", "Putin e un asasin", scanda mulţimea compactă, reunită în piaţa Puşkin din centrul Moscovei, relatează AFP.

Poliţia a arestat peste 350 de persoane în întreaga Rusie cu prilejul protestelor organizate în câteva zeci de oraşe la apelul lui Navalnîi.

 

Foto: (c) Fredrik Sandberg/EPA



Şi la Moscova poliţia a efectuat zeci de arestări, difuzând în buclă un mesaj prin care le cerea manifestanţilor "să părăsească acest eveniment ilegal", potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului. Manifestanţii au aruncat cu bulgări de zăpadă în poliţişti, care au răspuns cu lovituri de baston. Alţi protestatari purtau pancarte cu sloganuri pe care se putea citi "Nu mi-e teamă" şi "Nu dictaturii".

Echipa lui Navalnîi a publicat pe tot parcursul dimineţii de sâmbătă înregistrări video de la aceste proteste, unde mulţimi formate din zeci, sute şi chiar mii de oameni au scandat sloganuri precum "Putin hoţul", "Navalnîi, suntem alături de tine" sau "libertate pentru prizonierii politici".

Primele manifestaţii au avut loc sâmbătă în Orientul Extrem rus şi în Siberia, îndeosebi la Vladivostok, Habarovsk, Novosibirsk şi Cita, sub supravegherea unor importante efective de poliţie. Iar, în unele locuri, reprimarea a fost brutală, notează AFP. Arestările au fost deosebit de violente la Vladivostok, port rus la Oceanul Pacific, unde poliţişti antirevoltă i-au urmărit pe manifestanţi şi i-au lovit cu bastoanele, potrivit unui video al AFP.

Circa 2.000 de oameni au protestat şi la Sankt Petersburg, al doilea oraş al ţării şi locul de baştină al preşedintelui Vladimir Putin. Şi aici poliţia a făcut zeci de arestări.

 

Foto: (c) YURI KOCHETKOV/EPA



La Iakuţk, la sud de Cercul polar, o sută de protestatari au înfruntat frigul extrem şi au manifestat la temperaturi de -50 de grade Celsius.

Navalnîi le-a cerut susţinătorilor săi să protesteze sâmbătă în întreaga ţară. Navalnîi a fost arestat săptămâna trecută la punctul pentru controlul paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, după ce a revenit de la Berlin, unde fusese spitalizat din august anul trecut din cauza otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok. El se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014.

Sursa: AGERPRES/