EXTERN

Petrolierului britanic Stena Impero, capturat în Golful Persic, eliberat după două luni

post-img

Oficialii iranieni au informat luni că petrolierul britanic Stena Impero, sechestrat de Gardienii Revoluţiei la data de 19 iulie, este "liber să plece", relatează site-ul postului CNN.

Anunţul a fost făcut cu o zi înainte ca premierul britanic Boris Johnson să aibă o întrevedere cu preşedintele iranian Hassan Rouhani pe marginea reuniunii Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Şapte membri ai echipajului Stena Impero au fost eliberaţi la începutul lunii septembrie.

Gardienii Revoluţiei din Iran au sechestrat, în data de 19 iulie, petrolierul britanic Stena Impero la două săptămâni după ce Marea Britanie a ordonat sechestrarea unui petrolier iranian în Gibraltar. Petrolierul iranian Grace 1, redenumit ulterior Adrian Darya 1, a fost eliberat în data de 15 august.

În acest context, Marea Britanie a anunţat trimiterea de nave militare în zona Golfului Persic, pentru escortarea tuturor vaselor sub pavilion britanic, în contextul tensiunilor cu Iranul, care a capturat un petrolier britanic ca reacţie la o măsură similară adoptată de Londra. Marea Britanie a anunţat că va încerca să creeze o misiune europeană de protecţie maritimă pentru a asigura tranzitul navelor prin Golful Persic.