EXTERN

NATO îşi va consolida misiunea din Afganistan cu 3000 de soldaţi

post-img

Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) a decis să-şi întărească misiunea de consiliere şi asistenţă pentru forţele militare afgane, al cărei efectiv va creşte de la circa 13.000 în prezent la 16.000 de soldaţi, a anunţat marţi la Bruxelles secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, transmit Reuters şi AFP.

După această consolidare, misiunea se va concentra îndeosebi pe antrenarea militarilor afgani, cu accent pe pregătirea forţelor speciale, pe dezvoltarea unei forţe aeriene afgane şi pe procesul de formare din şcolile militare, a explicat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă la sediul NATO din Bruxelles.

Decizia privind creşterea efectivelor "Resolute Support" (Sprijin ferm), cum se numeşte misiunea aliată de consiliere şi asistenţă pentru armata afgană, urmează să fie adoptată oficială joi, în cea de-a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării din NATO care are loc săptămâna aceasta în capitala belgiană.

Stoltenberg a precizat marţi că întăririle vor proveni "jumătate din SUA şi circa jumătate" din alte ţări ale Alianţei Nord-Atlantice şi parteneri ai săi.

La începutul lunii trecute, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii pe lângă Alianţă, Kay Bailey Hutchison, a anunţat că Washingtonul le-a cerut aliaţilor din NATO să trimită "circa o mie" de soldaţi suplimentari în Afganistan, unde SUA intenţionează de asemenea să-şi majoreze prezenţa. Ea a menţionat că, în cadrul "noii strategii" anunţate de preşedintele american Donald Trump, Washingtonul are în vedere o întărire a acestei prezenţe constând în "3000 de militari americani şi în jur de o mie de soldaţi aliaţi".

Noua abordare americană a fost decisă în august, după o îndelungată evaluare a situaţiei, în condiţiile în care Donald Trump a pledat multă vreme pentru retragerea din Afganistan, în timp ce talibanii au început să recucerească din terenul pierdut, controlând în prezent aproape 40% din teritoriul ţării.

Secretarul general al NATO a subliniat marţi că misiunea Resolute Support nu va reveni la operaţiunile de luptă, ca înainte de 2015.

SUA au trimis în Afganistan şi membri ai forţelor speciale, care luptă alături de soldaţii afgani împotriva talibanilor, operând însă în afara misiunii NATO.