EXTERN

Mii de oameni cer publicarea numărului real al victimelor incendiului din Kemerovo

post-img

Mii de persoane au participat, marţi, la un protest la Kemerovo, în legătură cu incendiul de la centrul comercial din oraşul siberian. Iar preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că neglijenţa şi nepăsarea sunt cauzele incendiului, în urma căruia 64 de persoane au murit, relatează site-ul agenţiei Tass, citată de Mediafax.

Mii de protestatari au cerut autorităţilor ruse să publice numărul real al victimelor, informează Agenţia de ştiri Anadolu. Potrivit manifestanţilor, în centrul comercial erau aproximativ 1.500 de persoane în momentul izbucnirii incendiului. Scandând "Adevăr, adevăr!", oamenii au acuzat autorităţile că ascund detalii despre incident, au cerut guvernatorului regiunii Kemerovo să le răspundă la întrebări şi să le fie permis accesul în locul unde au fost transportate cadavrele celor decedaţi.

Liderul de la Kremlin a vizitat locul tragediei şi a depus un buchet de trandafiri în zona memorială amplasată în apropierea clădirii.

"Ce s-a întâmplat aici - nu a fost o situaţie de luptă sau o explozie neaşteptată de metan într-o mină. Au venit oamenii să se destindă, alături de copii. Vorbim despre demografie şi pierdem atâtea vieţi din cauza a ce? Din cauza neglijenţei criminale şi a nepăsării", a spus Putin.

Preşedintele Rusiei a oferit condoleanţe familiilor şi prietenilor victimelor şi a ţinut un moment de reculegere, înainte de a discuta cu autorităţile locale.

Anchetatorii au anunţat că alarma de incendiu din cadrul centrului comercial Zimnyaya Vishnya nu mai funcţiona din 19 martie şi nimeni nu a făcut demersuri pentru a remedia această situaţie.

Totodată, unul dintre agenţii de securitate ai mallului nu a reuşit să pornească sistemul de avertizare vocală, întrucât nu are pregătirea necesară.

La 25 martie, un incendiu a izbucnit la ultimul etaj al centrului comercial Zimnyaya Vishnya din oraşul siberian Kemerovo, care avea patru etaje şi o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi.

Potrivit celor mai recente date, 64 de persoane au murit şi alte 60 au fost rănite. 25 de trupuri neînsufleţite au fost deja identificate, inclusiv 13 copii. Examinarea ADN a celorlalte victime va dura până la două săptămâni.

Unul dintre angajaţii centrului comercial a precizat că nu au existat stingătoare de incendiu în clădire. Potrivit acestuia, focul s-a răspândit rapid din cauza bilelor de cauciuc şi a trambulinelor care se aflau în spaţiul de joacă pentru copii.

"Am lucrat timp de şase luni şi nu am văzut stingătoare de incendiu. Când s-a întâmplat totul, nu s-a declanşat alarma de incendiu. Cu o lună în urmă, am avut o instruire privind evacuarea clădirii. Au activat alarma de incendiu, se auzea foarte bine. Nu ştiu de ce nu a funcţionat de data asta", a spus angajatul, citat de agenţia Sputnik.