EXTERN

Israelul aşteaptă că şi statele UE vor recunoaşte Ierusalimul drept capitala sa

post-img

Primul-ministrul israelian Benjamin Netanyahu declară că se aşteaptă ca ţările europene să urmeze SUA în recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a ţării sale.

El se află la Bruxelles pentru discuţii. Este pentru prima dată când un prim-ministru israelian vizitează oraşul în ultimii 20 de ani.

UE doreşte să vadă Ierusalimul drept capitală atât a statului israelian, cât şi a celui palestinian, în urma unui proces de pace.

Acţiunea lui Donald Trump a lăsat SUA izolate într-o chestiune extrem de sensibilă între Israel şi palestinieni.

La Bruxelles, Netanyahu a salutat din nou recunoaşterea din partea SUA, spunând că Ierusalimul este capitala poporului evreu de 3000 de ani, iar Donald Trump a ordonat lucrurile.

"Ştiţi care e poziţia Uniunii Europene", a declarat şeful politicii externe a UE, Federica Mogherini. "Noi credem că singura soluţie realistă la conflictul dintre Israel şi Palestina se bazează pe existenţa a două state cu Ierusalimul ca şi capitală a ambelor".

Israelul a privit întotdeauna Ierusalimul drept capitală, în timp ce palestinienii pretind că Ierusalimul de Est - ocupat de Israel în războiul din 1967 - este capitala unui viitor stat palestinian.

Suveranitatea israeliană asupra Ierusalimului nu a fost niciodată recunoscută la nivel internaţional şi toate ţările îşi păstrează ambasadele în Tel Aviv.