EXTERN

Grecia răspunde Ankarei: Acordul dintre UE şi Turcia privind migranţii este mort

post-img

Acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia care a limitat din 2016 afluxul de migranţi şi refugiaţi în Europa este ''mort'', a declarat vineri premierul grec Kyriakos Mitsotakis, acuzând Ankara că ''însoţeşte'' graba a mii oamenii spre graniţa greco-turcă, relatează AFP.

„Acum, să fim sinceri, acordul este mort'', a menţionat Kyriakos Mitsotakis pentru canalul american CNN, citat de Agerpres.

„Şi este mort pentru că Turcia a decis să încalce complet acordul, din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Siria", a adăugat el.

Mii de migranţi se deplasează spre graniţa greco-turcă de când preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat săptămâna trecută că ţara sa nu îi va mai împiedica pe aceştia să încerce să treacă în Europa.

Erdogan a făcut anunţul după ce zeci de soldaţi turci au fost ucişi într-un bombardament aerian în Siria.