EXTERN

Garda de Onoare, la parada militară de la Bucureşti

post-img

Un contingent al Armatei Naţionale va participa la Parada militară de la Bucureşti, desfăşurată sâmbătă, 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Plutonul din Republica Moldova, format din 26 de ofiţeri şi subofiţeri ai Companiei Gărzii de Onoare, va defila în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, alături de militari din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord,  România, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina.

Formaţia de militari ai Armatei Naţionale va fi condusă de maiorul Vasile Ojoga, iar drapelul de stat va fi purtat în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti de  sergentul Victor Gobjilă.

Republica Moldova participă la parada militară din România începând cu anul 2014.