EXTERN

Cutremurul din Mexic. 13 morţi după prăbuşirea elicopterului în care se afla ministrul de Interne

post-img

13 persoane au fost ucise în accidentul de elicopter al ministrului mexican de Interne, Alfonso Navarrete, care călătorea în zona afectată de un seism puternic produs anterior, au declarat sâmbătă autorităţile locale.

"Am recuperat la faţa locului trupurile a 12 persoane: 5 femei, 4 bărbaţi, două fetiţe şi un băieţel. O altă persoană a decedat la spitalul Jamiltepec şi alte 15 au fost rănite”, potrivit autorităţilor judiciare din statul Oaxaca (sud), unde a avut loc accidentul vineri seara.

Pilotul elicopterului militar ar fi pierdut controlul aparatului la o înălţime de aproximativ 40 de metri faţă de sol. La bord se mai aflau guvernatorul statului Oaxaca, Alejandro Murat, şi mai mulţi funcţionari. Aceştia se deplasau împreună cu ministrul de Interne spre oraşul Pinotepa de San Luis, la aproximativ 600 de kilometri sud de Ciudad de Mexico, în zona din statul Oaxaca lovită cu câteva ore mai devreme (23:39 GMT, 05:39 p.m. ora locală) de un seism de 7,2 grade.

Cutremurul, puternic resimţit în capitală, nu a făcut nici victime, nici pagube importante, potrivit primelor informaţii anunţate de autorităţi.