Coronavirus: Traficul a fost reluat între Franţa şi Spania, care şi-a redeschis frontiera
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Coronavirus: Traficul a fost reluat între Franţa şi Spania, care şi-a redeschis frontiera

Traficul a fost reluat duminică între Franţa şi Spania, care şi-a redeschis frontiera, punând capăt stării de alertă şi unei izolări de aproape 100 de zile pentru a opri epidemia de coronavirus, informează AFP.

Şi spaniolii înşişi şi-au putut părăsi regiunea pentru a-şi regăsi rude şi prieteni cu care nu se mai întâlniseră din 14 martie.

Guvernul spaniol a decretat atunci stare de alertă pentru a coordona lupta împotriva virusului care a făcut până acum 28.322 de morţi în una din ţările cele mai lovite de pandemie.

La postul de frontieră din El Pertús, între regiunea franceză Occitania şi Catalonia spaniolă, trecea câte o maşină la fiecare 2-3 minute în jurul orei locale 09:20 (07:30 GMT). Trecerile spre Franţa erau mai frecvente decât cele spre Spania, a constatat AFP.

Maşinile nu se opreau, frontiera fiind deschisă de la miezul nopţii între sâmbătă şi duminică.

Cetăţenii Uniunii Europene şi ai altor state membre din spaţiul Schengen pot de acum să intre liber în Spania şi nu vor mai fi ţinuţi sub observaţie în carantină 14 zile.

Portugalia, mai puţin afectată de noul coronavirus, a preferat să aştepte 1 iulie pentru a-şi deschide frontiera terestră cu Spania.

Spania a intrat în ceea ce ea numeşte "noua normalitate" cu noi reguli pentru a evita o revenire a contaminărilor.

Toate persoanele trebuie să continue să poarte mască în spaţiile închise şi în aer liber când nu este posibil să menţină o distanţă de siguranţă de 1,5 metri cu altele. Iar accesul în sălile de spectacol, la piscine şi la plaje, precum şi la hoteluri şi restaurante rămâne limitat la un procentaj în funcţie de capacitatea de primire, care variază potrivit regiunilor.

Circa 600 de agenţi ai Ministerului Sănătăţii urmează să fie desfăşuraţi în aeroporturi pentru a-i controla pe călătorii sosiţi din străinătate, pentru a-i întreba despre locul de reşedinţă şi a le verifica temperatura. Cazurile suspecte vor fi examinate de un medic, a anunţat vineri ministrul sănătăţii Salvador Illa.

La 1 iulie, Spania îşi va redeschide frontierele pentru toate naţionalităţile, în special pentru a încerca să salveze ceea ce rămâne din sezonul turistic. Turismul este primul pilon al economiei spaniole, cu 12% din PIB-ul său.
Similare
RECOMANDĂRI