EXTERN

Antonio Guterres: Conflictul din Afganistan nu are soluţie militară

post-img

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a subliniat că nu există o soluţie militară pentru conflictul din Afganistan care a determinat deja un număr record de oameni să-şi abandoneze locuinţele. „Pacea este soluţia problemei", a declarat Guterrres, ajuns miercuri într-o vizită neanunţată pe teritoriul afgan.

Vizita, prima a lui Guterres în calitate de secretar general al Naţiunilor Unite, are loc într-un context în care funcţionarea guvernului afgan este marcată de dispute interne, rebelii câştigă teren pe plan naţional, iar coaliţia militară internaţională are în vedere trimiterea de mii de trupe suplimentare în ajutorul forţelor de apărare afgane. În această conjunctură, criza persoanelor refugiate şi strămutate pe plan intern s-a înrăutăţit, determinând organizaţiile internaţionale, cum este şi ONU, să facă apel la finanţare de urgenţă, notează agerpres.ro

Criza nu poate fi rezolvată decât prin încheierea războiului, a conchis Guterres, fost înalt comisar al ONU pentru refugiaţi, după ce a vizitat o tabără de locuinţe improvizate la periferiile din Kabul, în care trăiesc afgani fugiţi din calea luptelor.

Cel puţin 126.000 de afgani se află în această situaţie, conform datelor ONU, iar alţi peste 218.000 de refugiaţi afgani s-au întors anul acesta din statele vecine Iran şi Afganistan, mulţi dintre ei reclamând presiunile exercitate de autorităţile respectivelor ţări. Potrivit Organizaţiei internaţionale pentru migraţie, anul acesta ar putea reveni în Afganistan nu mai puţin de 600.000 de refugiaţi, ceea ce va creşte şi mai mult presiunile asupra organizaţiilor de caritate.

Potrivit datelor misiunii ONU din Afganistan, violenţele s-au intensificat după încheierea misiunii combatante a NATO, în ianuarie 2015, pe parcursul anului trecut înregistrându-se 3500 de morţi. Talibanii controlează sau îşi dispută cu guvernul de la Kabul cel puţin 43% din teritoriul afgan, potrivit informaţiilor Washingtonului.