EXTERN

Alexei Navalnîi acuză stări de febră şi tuse puternică: „Continui greva foamei, evident”

post-img

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care a intrat săptămâna trecută în greva foamei, pentru a denunţa condiţiile de detenţie, a anunţat luni că va continua protestul, în pofida faptului că are febră şi o tuse puternică, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Alexei Navalnîi (44 de ani) a intrat miercurea trecută în greva foamei, pentru a încerca să forţeze conducerea centrului de detenţie IK-2, unde este închis, să îi acorde asistenţă medicală adecvată pentru durerile acute de spate şi picioare. El acuzase conducerea penitenciarului că este supus „torturii” prin privarea de somn.

„Citez datele oficiale după luarea temperaturii astăzi: o tuse puternică, temperatura de 38,1°C”, a scris disidentul rus pe contul său de Instagram.

„Continui greva foamei, evident”, a precizat el.

Potrivit lui Navalnîi, un deţinut din baraca sa a fost spitalizat luni pentru tuberculoză, al treilea caz de acest fel în câteva săptămâni în rândul celor 15 deţinuţi.

„Iată colonia noastră 'perfectă, exemplară'. Fiecare deţinut se roagă la Dumnezeu să nu ajungă aici întrucât în interior există mizerie, tuberculoză şi lipsă de medicamente. Mă mir că nu este şi virusul Ebola”, a adăugat el ironic.

Acuză că este privat de somn
Alexei Navalnîi a slăbit 8 kilograme de când a fost închis în colonia penitenciară, la începutul lui martie, şi până să anunţe că intră în greva foamei, la sfârşitul lui martie. El a fost cântărit, după cum prevede regulamentul penitenciar, la începutul grevei foamei anunţate miercuri. „El a ajuns în colonie cu 93 kg, acum cântăreşte 85”, au dezvăluit colaboratorii lui pe Facebook.

„El însuşi asociază această pierdere în greutate cu faptul că nu este lăsat să doarmă şi că este trezit de opt ori pe noapte” de către gardieni, susţin autorii mesajului.

Alexei Navalnîi afirmă că administraţia penitenciară îi refuză accesul la un doctor şi la medicamente şi îl torturează prin privare de somn.

Cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, Alexei Navalnîi s-a simţit rău pe 20 august anul trecut, în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi. Mai multe laboratoare occidentale au confirmat că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Alexei Navalnîi a fost arestat în seara zilei de 17 ianuarie la revenirea în Rusia, pe un aeroport moscovit.