Electorala 2020

Persoanele care se află în autoizolare pot cere urna mobilă pentru a-şi putea exercita dreptul la vot în ziua alegerilor prezidenţiale

Persoanele care se află în autoizolare sau cele aflate în tratament la domiciliu pot cere urna mobilă pentru a-şi putea exercita dreptul la vot în ziua alegerilor prezidenţiale. Solicitarea se face printr-o cerere sau un simplu apel telefonic. Reprezentanţii CEC dau asigurări că procesul de vot prin intermediul urnei mobile este unul cu riscuri minime de infectare, întrucât reprezentanţii birourilor electorale vor fi echipaţi cu costume de protecţie.

Persoanele care se află în autoizolare, cele aflate în tratament la domiciliu sau cele care sunt în imposbilitate de a se deplasa la secţiile de vot în ziua alegerilor, pot cere urna mobilă. 

ALEXANDRU BERLINSCHI, reprezentant CEC: "Începând cu data de 17 octombrie până la data de 31 octombrie până la orele 18.00, fiecare cetăţean poate să depună o cerere la biroul electoral al secţiei de votare în raza căreia îşi are înscrierea la domiciliu, cererile pot fi depuse în scris prin intermediul unei rude sau asistentului social sau cererile pot fi efectuate printr-un simplu apel telefonic, în ziua alegerilor membrii secţiei se vor prezenta cu urna mobilă la alegător pentru ca acesta să-şi exercite dreptul la vot". 

Reprezentanţii CEC spun că vor fi luate toate măsurile de protecţie, astfel încât procesul electoral să fie unul cu riscuri minime de infectare atât pentru alegători, cât şi pentru funcţionarii electorali. 

ALEXANDRU BERLINSCHI, reprezentant CEC: "Echipele mobile din toate secţiile de votare, vor fi asigurate cu costume de protecţie, vor fi asigurate cu dezinfectant, atât pentru suprafeţe cât şi pentru mâini, după finalizarea procesului de vot, tot echipamentul logistic electoral care a fost utilizat urmează a fi dezinfectat". 

Mai mult, în timpul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică a menţionat că respectarea distanţei fizice, purtarea măştii de protecţie şi aducerea pixului de acasă vor fi reguli de bază la scrutinul din noiembrie. 

ALEXEI CEBAN, epidemiolog, ANSP: "Fiecare persoană care va veni la votare va trebui să poarte mască de protecţie, va fi asigurat cu dezinfectant şi ideal ar fi ca fiecare persoană să aibă stiloul său propriu, pentru a limita contactul direct şi indirect al persoanelor. la urnele de vot va fi monitorizată dezinfectarea mâinilor la intrare şi la ieşire. pentru că va avea loc contactul cu ştampila pentru aplicarea pe buletinul de vot. persoanele vor fi direcţionate pe fluxuri separate pentru a evita concentrarea într-un spaţiu închis". 

De la începutul săptămânii, Comisia Naţională pentru Sănătate Publică a instituit coduri roşii şi portocalii în mai multe unităţi administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova. Acest codul este echivalentul stării de urgenţă şi impune mai multe restricţii.