Electorala 2020

Candidatul independent la prezidenţiale, Igor Dodon, a prezentat principalele realizări ale mandatului de preşedinte al Republicii Moldova

Dialogul permanent cu cetăţenii, initiativele sociale, restabilirea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi cu regimul separatist de la Tiraspol, dar şi debarcarea regimului oligarhic condus de fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc - sunt principalele realizări ale mandatului de preşedinte al Republicii Moldova, a spus Igor Dodon, candidatul independent la prezidenţiale, susţinut de Partidul Socialiştilor, în timpul unei emisiuni online.

Igor Dodon se laudă că este primul şef de stat care a mers în teritoriu şi a discutat cu oamenii. Mai mult, preşedintele în exerciţiu afirmă că a reuşit să menţină o politică externă echilibrată. La alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie, Igor Dodon va fi al 4-lea pe buletinul de vot.

IGOR DODON, candidat independent la funcţia de preşedinte: "Eu am fost în timpul mandatului în 600 de localităţi, noi chiar am făcut o statistică, niciun preşedinte nu a mers atât de activ în teritoriu şi n-a avut aşa dialog cu oamenii. A doua realizare importantă sunt iniţiativele sociale pe care am putut să le promovez, şi în domeniul pensiilor, şi în domeniul salarizării".