ECONOMIC

Veaceslav Ioniţă, despre anul 2021: Va intra în istoria Republicii Moldova ca anul creşterii preţurilor

post-img

Anul 2021 va intra în istorie ca anul creşterii preţurilor în Republica Moldova. De această părere este Veaceslav Ioniţă, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, care precizează că acestea au fost determinate atât de factorii interni cât şi de inflaţia de pe plan global.

În cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniţă”, expertul spune că, spre exemplu, în USA în acest an majorarea preţurilor este cea mai mare din ultimii 40 de ani. Creşteri semnificative au avut loc în Marea Britanie, în toată UE şi pe tot globul. Dintre ţările dezvoltate, doar în Japonia nu a fost afectată de majorarea preţurilor.

„În rest, întreg mapamondul este măcinat de creşterea preţurilor. Factorii de bază sunt produsele energetice, produsele alimentare, transportul care scumpeşte celelalte mărfuri şi ca rezultat avem această inflaţie galopantă care loveşte în noi şi ca rezultat avem o creştere a preţurilor în Republica Moldova”, a spus Veaceslav Ioniţă.

Cea mai mare dramă a creşterii preţurilor, declară expertul, moldovenii au trăit-o în luna octombrie, când a crescut preţul gazelor naturale, până la 790 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz importat, faţă de 127 dolari preţ de import la începutul anului. Creşterea preţurilor de import a determinat şi majorarea tarifelor pentru consumatori, de peste 2,4 ori, o majorare fără precedent în istoria ţării. Anul 2021, mai declară expertul, cel mai probabil va fi finalizat cu 525 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale, faţă de 115 dolari pentru o mie de metri cubi la sfârşitul anului trecut.

„Preţul la gaz, din nefericire pentru noi, va continua să fie ridicat şi în anul 2022. Sperăm foarte mult că în a doua jumătate a anului viitor preţul va scădea”, a spus expertul.

Totuşi, afirmă analistul economic, lucrurile nu pot fi atât de optimiste cu referire la reducerea preţului gazelor naturale, deoarece  Republica Moldova are nerezolvată problema datoriei istorice de pe malul stâng al Nistrului, care cu tot cu penalităţi depăşeşte 700 de milioane de dolari, sumă care dacă va intra în tarife, vom continua să avem preţuri ridicate.

„În acest an, am avut o creştere bruscă, după creşterea relativ mare din 2006, doar că atunci majorarea a fost mai mică şi s-a făcut în două etape. Acum creşterea este cu mult mai mare. Deşi sunt compensaţii din partea Guvernului, care ajută cetăţenii, oricum preţul la gaz ne-a marcat pe toţi”, a afirmat analistul economic.

Economistul a menţionat că în acest an cel mai probabil inflaţia anuală în Republica Moldova va fi de 14,5%, poate chiar şi mai mare. Şi dacă se va întâmpla acest lucru vom avea cea mai mare inflaţie din ultimii 18 ani, determinată de creşterea preţurilor la toate produsele energetice şi creşterea preţurilor la produsele alimentare. La produsele alimentare, menţionează expertul, preţurile cel mai probabil vor creşte cu cel puţin 17,5%, poate chiar şi mai mult şi acest fapt duce din nou la recordul din ultimii 18 ani.

Veaceslav Ioniţă a mai remarcat că în acest an piaţa imobiliară de asemenea înregistrează cea mai mare creştere a preţurilor, după 13 ani de pauză. Criza imobiliară din 2008 în toată lumea a durat 2-3 ani, iar în Republica Moldova până în 2019, perioadă în care am înregistrat o scădere continuă a preţurilor la apartamente.

În prima jumătate a anului 2020 piaţa imobiliară a dat primele semne că urmează schimbări şi astfel din a doua jumătate a anului 2020 şi până în prezent s-a înregistrat cea mai rapidă creştere a preţului la imobile după creşterea galopantă din 2008. În prezent preţurile continuă să crească, însă ritmul de creştere este mai mic. Astfel, la apartamentele de mâna a doua preţurile cel mai probabil se vor stopa din creştere pentru cel puţin jumătate de an, iar la apartamentele noi tot vom avea o încetinire a preţului, poate chiar o mică scădere, totuşi tendinţa pe termen lung este de creştere a preţului la imobile.