ECONOMIC

Un basarabean stabilit la Lisabona a câştigat de mai multe ori cu titlul de Cel mai iscusit florist al Portugaliei

Un basarabean stabilit la Lisabona a câştigat de mai multe ori cu titlul de Cel mai iscusit florist al Portugaliei. El a emigrat în urmă cu 19 ani şi de atunci a muncit din greu pentru a-şi împlini un vis. Şi a reuşit. Anul trecut, floristul şi-a deschis propriul atelier de creaţie, iar toţi cei care îi calcă pragul sunt impresionaţi de compoziţiile unice create de el.

Lisabona a devenit a doua casă pentru basarabeanul Ion Rotaru, originar din Teleneşti. De aproape două decenii de când a emigrat, a munci în diferite domenii, dar pasiunea pentru flori l-a ajutat să-şi construiască propria afacere.

„Când am venit în Europa nu am avut scopul de a rămâne, dar văzând diferenţa nivelului de trai pe care-l au europenii, a fost un impuls de a rămâne aici în Europa, de a-mi încerca norocul, să-mi realizez visele, să mă realizez ca persoană”, a spus Ion Rotaru.

Prin multă muncă şi cu ceva experienţă acumulată, Ion Rotaru a reuşit să-şi deschidă propriul atelier chiar în centrul istoric al Lisabonei.

„Nu a fost uşor când am venit în Portugalia, deşi am venit legal, am avut o viză de sportiv- turistic”, a precizat Ion Rotaru.

Floristul Ion Rotaru participă la numeroase campionate în domeniu şi de câteva ori a luat titlul de Cel mai iscusit Florist al Portugaliei. Pandemia de coronavirus l-a pus în faţa unei noi provocări.

„Dacă înainte făceam evenimente, acum evenimentele, din păcate, sunt oprite. Trebuie să mă adaptez deja într-un alt format, dar oricum nu lăsăm mâinile  jos”, a spus Ion Rotaru.

Chiar dacă Portugalia este ţara în care îşi trăieşte visul, Ion Rotaru nu-şi uită locul de baştină.

„Îmi doresc ca şi în republica noastră, pentru ai noştri, pentru generaţia tânără să aibă un viitor mai prosper, să nu fie obligaţi să plece de acasă. Aş dori să intre şi Republica Moldova în comunitatea europeană”, a declarat Ion Rotaru.