ECONOMIC

O companie s-a plâns la Consiliul Concurenţei că Avia Invest percepe tarife exagerate şi nejustificate. Decizia CC

post-img

O companie din Republica Moldova a depus o plângere la Consiliul Concurenţei (CC), în care a menţionat că „Avia Invest” SRL, prin comportamentul său, încalcă Legea Concurenţei, impunând semnarea unui contract ce prevede tarife ilegale şi economic nejustificate.

Este vorba despre  „Imunotehnomed” SRL, o companie cu capital privat, specializată în domeniul distribuţiei, instalării şi întreţinerii echipamentelor medicale, potrivit căreia presupusa încălcare din partea „Avia Invest” SRL a avut loc pe piaţa serviciilor de deservire a mărfii şi a poştei.

Aceasta s-a plâns la CC că, „Avia Invest” SRL, în calitate de prestator unic pe piaţa serviciilor de deservire a mărfii şi a poştei la depozit pentru expeditori sau destinatari, percepe tarife exagerate, care nu deţin o metodologie reală şi cunoscută în calculare şi sunt fără justificare economică şi discriminatorii faţă de „Imunotehnomed” SRL.

Astfel, CC a dispus iniţierea unei investigaţii, însă după aproape doi ani de investigaţii a dispus încetarea examinării cazului, întrucât nu existau „temeiuri rezonabile pentru a suspecta încălcarea Legii Concurenţei”.

Potrivit deciziei CC, publicată astăzi, pe parcursul desfăşurării investigaţiei s-a constatat că  preţul de 70 Euro/1 tonă (fără TVA) de marfă perceput de Avia Invest pentru deservirea mărfii şi a poştei la depozit nu este excesiv şi nici inechitabil în sine.

Mai mult, CC menţionează că  tarifele practicate de către Aeroportul din Moscova „Domodedovo" (123,13 euro fără TVA) şi Aeroportul din or. Aktau (79,22 euro fără TVA) în raport cu tariful practicat de către „Avia Invest" SRL (70 euro fără TVA) pentru serviciul privind deservirea unei tone de marfă sunt mai mari.  

„Tariful de 70 Euro/1 tonă (fără TVA), a fost aplicat anterior de către „Aeroportul Internaţional Chişinău" ÎS din anul 01.10.2012, fapt ce denotă că „Avia Invest" SRL a menţinut tariful dat care fusese stabilit şi aplicat timp de 13 luni de către „Aeroportul Internaţional Chişinău" ÎS”.   „Imunotehnomed" SRL şi „Avia Invest" SRL, aveau încheiate contracte cargo pentru anul 2014 şi 2015, în care erau stipulate aceleaşi tarife pentru prestarea serviciilor de deservire a mărfii şi a poştei ca şi în contractul propus spre semnare „Imunotehnomed" SRL pentru anul 2016”, scrie în decizia CC.
 
În aceeaşi decizie se menţionează că tarifele pentru prestarea serviciilor de deservire a mărfii şi a poştei sunt aplicate pentru toţi agenţii economici, iar potrivit Contractului de Concesiune a Aeroportului Chişinău, Avia Invest este în drept să stabilească cuantumul tarifelor aeroportuare în valută convertibilă (euro). 
 
Amintim că „Avia Invest” SRL, este o întreprindere cu capital străin care, începând cu 01.11.2013, administrează complexul patrimonial al Aeroportului Internaţional Chişinău în baza Contractului de concesiune încheiat între Agenţia Proprietăţii Publice şi „Avia Invest” SRL. De asemenea, „Avia Invest” SRL prestează servicii de deservire a mărfii şi a poştei  (în baza unui Certificat care este valabil până la 31.10.2019).