ECONOMIC

Numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 78 la sută

post-img

Numărul utilizatorilor de internet din Republica Moldova a crescut cu 78%, iar cel mai ridicat nivel se înregistrează la cererea de conţinut digital dezvoltat local. Acest lucru se datorează progreselor înregistrate în dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, susţin autorităţile.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul Conferinţei regionale privind Internetul şi Agenda Digitală, care s-a desfăşurat în perioada 6-7 decembrie, organizată de Ministerul Economiei şi Infrastructurii în parteneriat cu Oficiului Consiliului Europei şi Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova în cadrul Programului de Parteneriat pentru Buna Guvernare.

Impactul Internetului asupra dezvoltării economice durabile, abordarea multe-participativă a guvernanţei Internetului în ţările Parteneriatului Estic şi rolul Consiliului Europei în domeniul protecţiei drepturilor omului pe Internet au fost printre subiectele principale abordate în cadrul conferinţei.

Aproximativ 70 de reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina au participat la eveniment.
.