ECONOMIC

Mierea din Republica Moldova- noua vedetă a exporturilor. Livrări pe piaţa comunitară de 14 milioane USD

post-img

Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, suportul Guvernului SUA prin proiectul Agricultură Performantă şi entuziasmul apicultorilor moldoveni au fost cele trei ingrediente necesare pentru apariţia unei noi ramuri de export în Moldova: Mierea de Albini, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslva Ioniţă.

Mierea de Albini niciodată nu a fost un produs de export al Moldovei, până la semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE, exporturile erau puţin peste jumătate de milion USD anual.

Totul s-a schimbat odată cu liberalizarea comerţului cu UE şi suportul din partea Guvernului SUA a apicultorilor noştri. În ultimii ani exporturile au crescut de zece ori ajungând la 14 milioane USD anual.

Aproape tot volumul de miere exportată ajunge în UE, iar primele 5 ţări asigură 75% din exporturile noastre.

România, Italia şi Franţa consumă 2/3 din mierea moldovenească destinată exporturilor.

Creşterea volumelor de export, dar şi preţul mierii, poate fi asigurată în următorii ani, prin trecerea la producerea şi certificarea Mierii Ecologice.

Cu suportul Programului SUA Agricultură Performantă, primele certificate apicultorii noştri le vor avea deja în vara 2019, cea ce înseamnă perspectiva de dublare a exporturilor în următorii 2-3 ani.

De fapt acum asistăm la renaşterea unei ramuri promiţătoare în Republica Moldova: Mierea de Albini Ecologică.