ECONOMIC

Liderul PD: Anularea „legii miliardului” va slăbi Banca Naţională

Cu cât mai rău, cu atât mai bine. Aceasta este retorica Partidului Socialiştilor atunci când propune proiecte precum anularea legii miliardului, tocmai pentru a pune responsabilitatea pentru ulterioara situaţie pe umerii Preşedintelui Maia Sandu. Despre aceasta a vorbit liderul Partidului Democrat Pavel Filip, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi, subliniind că legea miliardului a fost una necesară pentru punerea pe picioare a sistemului bancar.

„A fost un pas absolut corect şi asumat. Noi am fi pierdut şi pus pe umerii cetăţenilor mult mai mulţi bani pentru că pierdeam toate granturile, finanţările externe. A fost pe de o parte o condiţie ca sa putem debloca finanţarea externă, pe de altă parte a fost un lucru absolut necesar pentru a salva sistemul bancar. Şi noi am făcut acest lucru. Astăzi sistemul bancar din R. Moldova este unul absolut sănătos. Dacă se va încerca anularea acestei legi, să ne băgăm în rezervele BNM, nu vom face altceva decât să distrugem şi puţinul bun care s-a făcut”, spune Pavel Filip.
 
În contextul în care majoritatea parlamentară a votat în prima lectură anularea legii miliardului, deşi Curtea Constituţională a declarat anterior neconstituţional un astfel de proiect, Pavel Filip declară că Maia Sandu nu va promulga un astfel de proiect, deoarece aceasta „ştie ce înseamnă consecinţele abrogării legii”.

„Dar dacă până la urmă va merge, asta va însemna că nu vom avea relaţii cu FMI, vom slăbi BNM, iar cei care astăzi tot vorbesc că se îngrijesc de cetăţenii Republicii Moldova, le vor dăuna, pentru că slăbirea băncii naţionale are consecinţe care duc la destabilizare financiară, în final la inflaţie şi va bate pe  buzunarul în primul rând a celor cu venituri mai mici”, conchide Filip.