ECONOMIC

Care este suma totală a creditelor acordate în cadrul programului „Prima Casă” şi câte locuinţe au fost procurate

post-img

De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 4019 locuinţe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de două miliarde lei, în timp ce suma totală a garanţiilor active este de un miliard lei.

Într-un comunicat al Ministerului Finanţelor se arată că din cei 3999 de beneficiari, 2825 reprezintă familii, iar 1194 sunt tineri necăsătoriţi. Vârsta medie a solicitanţilor este de 31,5 ani.

Totodată, din numărul total al beneficiarilor Programului, 571 de persoane beneficiază de compensaţii în cadrul Programului Prima Casă 2, destinat persoanelor angajate în sectorul bugetar.

De comepnsaţii de la bugetul de stat beneficiază şi cei care au mai mulţi copii minori la întreţinere (Prima Casă 3), numărul lor fiind de 1422 de persoane. Alocaţii de la bugetul de stat încasează şi 271 de beneficiari ai programului, care sunt angajaţi în companii private (Prima Casă 4).

Suprafaţa medie a locuinţelor procurate prin intermediul Programului este de 60,002 m.p., iar valoarea medie a acestora este de 591,8 mii lei.

Din numărul total de locuinţe procurate, 3705 sunt apartamente, iar 315 - case de locuit individuale. 3767 locuinţe au fost procurate în zonele urbane iar 253 în zonele rurale.

Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, cu vârsta curpinsă între 18 şi 45 de ani, care este angajat oficial la o instituţie de stat sau companie privată din ţară şi dispune de venituri din surse oficiale.