Banca Naţională a amendat doi acţionari ai FinComBank cu 90.000 de lei fiecare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Banca Naţională a amendat doi acţionari ai FinComBank cu 90.000 de lei fiecare

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei a sancţionat cu amendă de 90 de mii de lei doi acţionari ai FinComBank, potrivit unui comunicat de presă.

”Biotex Com” SRL şi ”Avicomagro” SRL, care deţin fiecare câte 6,82% din acţiunile FinComBank, au fost amendate pentru neprezentarea în volum complet a informaţiilor şi documentelor solicitate de Banca Naţională în scopul exercitării atribuţiei de supraveghere şi evaluare a calităţii acţionarilor.

Amenda este aplicată în mărime de 1% din deţinerea acţionarilor vizaţi în capitalul social al băncii şi va fi vărsată la bugetul de stat. Fiecare companie va plăti câte aproximativ 90 de mii de lei.

Banca activează în regim normal şi prestează toate serviciile propuse, inclusiv cele legate de operaţiunile cu depozitele, de creditare şi decontare.

Similare