ECONOMIC

26,5 miliarde de lei acumulate la Bugetul public în 10 luni ale anului 2017, în creştere cu aproape 19 la sută

post-img

Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public naţional în 10 luni ale anului 2017 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2016, cu 18,6%.

În perioada de referinţă au fost înregistrate încasări în sumă de 26,5 miliarde de lei. În raport cu perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat un spor de 4,2 miliarde de lei. La cele patru componente ale Bugetului public naţional, au fost înregistrate următoarele rezultate.

La Bugetul de stat, pe parcursul a 10 luni ale anului au fost încasate 11,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 2,3 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016 sau o creştere de 24,9 %. Comparativ cu sarcina stabilită (10,7 miliarde lei) au fost acumulate cu 0,9 miliarde lei mai mult sau cu 8,8 %.

La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 2,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 0,1 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 4,1%. În comparaţie cu sarcina stabilită (2,5 miliarde lei) au fost acumulate venituri cu 0,3 miliarde lei mai mult sau cu 12,2 %.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menţionată, au fost încasate 9,2 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,4 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creştere de 18,1%. Comparativ cu sarcina stabilită (8,9 miliarde lei) au fost acumulate venituri cu o depăşire de 0,3 miliarde lei sau cu 3,8%.

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală s-au acumulat 2,8 miliarde de lei, cifră ce constituie cu 0,3 miliarde lei mai mult în comparaţie cu 10 luni ale anului (+ 12,6%). Faţă de sarcina stabilită (2,8 miliarde lei) au fost acumulate venituri cu 0,05 miliarde lei mai mult sau cu 1,9 %.