CULTURĂ

VIDEO. Expoziţie de pictură ce aminteşte de deportările din anii 1940-1949

Comemorare prin artă. La Centrul Expoziţional “Constantin Brâncuşi” din Chişinău a fost vernisată expoziţia “Recviem jertfelor deportărilor din 1940-1949”. Artiştii plastici au încercat să redea perioada cumplită ce a marcat destinul locuitorilor Republicii Moldova.

Peste 52 de pictori şi-au expus lucrările la cea de-a şasea ediţie a expoziţiei care aminteşte de timpuri tragice din istorie. Nuanţe de gri sau negru, accente de galben şi alb, toate au întregit tabloul sumbru al deportărilor, perioada în care au fost omorâţi zeci de mii de oameni.

„Este important ca la asemenea evenimente să participe nu numai supravieţuitori ai Holocaustului, este important să participe şi tinerii. Prin tineri aceste mărturii pot fi duse mai departe”, a declarat ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

„Trebuie să ne amintim despre această mare tragedie care s-a aruncat atunci peste neamul nostru”, a menţionat Dumitru Bolboceanu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici.

Oameni fără vină au devenit jertfe ale unor dictatori. Holocaustul a marcat în cel mai cumplit mod viaţa Silviei Vrânceanu, care a fost deportată împreună cu parinţii săi. Îi este greu să-şi reamintească scenele de groază pe care le-a văzut cu ochi de copil. Atunci când trebuie să vorbească despre coşmarul pe care l-a trăit, vocea i se schimbă si tristeţea i se vede în priviri. 

Expoziţia va fi deschisă până pe 7 iulie la Centrul Expoziţional “Constantin Brâncuşi”.