CULTURĂ

Opera "Macbeth", de Giuseppe Verdi, va deschide Festivalul „Maria Bieşu”

Pe 7 septembrie se dă start celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu". Unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din Republica Moldova va cuprinde 8 spectacole de o înaltă ţinută artistică, cu evoluţia mai multor artişti de talie mondială.

Festivalul Internaţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" are pe afiş 4 spectacole de operă, 3 de balet şi, la final, un grandios Concert de Gală, cu participarea artistilor din România, Spania, Italia, Peru, Bulgaria, Egipt, Rusia sau Ucraina. Nu vor lipsi maeştrii ai muzicii şi dansului din Republica Moldova, care au făcut o carieră impresionantă în străinătate.

Festivalul se va deschide cu celebra operă "Macbeth" de Giuseppe Verdi, o adevărată capodoperă a liricii mondiale. Solişti cu renume mondial, din toate colţurile lumii, vor crea o atmosferă unică pentru publicul de orice vârstă.

Festivalul Internaţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" a devenit un reper cultura in Republica Moldova. Chişinăul devine si in acest an capitala artei lirice ce reuneşte cei mai buni artişti basarabeni, dar şi de talie mondială.