Covid 19

Klaus Iohannis a promulgat legea carantinei şi izolării. Când intră în vigoare

post-img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă legea carantinei şi izolării, anunţă Administraţia Prezidenţială. Şeful statului român se află la Bruxelles, unde participă la Consiliul European, pentru negocierea planului de relansare a economiei UE.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, scrie Digi24.

Legea a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare la trei zile de la data publicării.

Printre modificările aduse actului normativ se numără obligaţia INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate. De asemenea, un alt amendament prevede că izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.

Din lege au fost eliminate paragrafele care prevedeau carantinarea bunurilor.

Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.

De asemenea, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.