Coronavirus: Cehia, Ucraina şi Bulgaria raportează noi creşteri record ale cazurilor de infectare
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Coronavirus: Cehia, Ucraina şi Bulgaria raportează noi creşteri record ale cazurilor de infectare

Cehia, Ucraina şi Bulgaria au raportat joi noi creşteri record de infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit Agerpres.

În Cehia, Ministerul Sănătăţii a raportat un număr de 5.335 de infectări în ultimele 24 de ore, bilanţ zilnic care depăşeşte recordul anterior de 4.457 de cazuri noi, consemnat cu o zi în urmă. Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, se confruntă cu cea mai rapidă creştere a ratei de incidenţă din ultimele două săptămâni.

În total, Cehia are 95.360 de infectări cu coronavirus şi 829 de decese de la debutul epidemiei.

Ucraina a depăşit la rândul său 5.000 de infectări în ultimele 24 de ore, raportând 5.397 de cazuri noi după precedentul record de miercuri, când au fost consemnate 4.753, a comunicat consiliul de securitate naţională.

Miercuri au murit 93 de pacienţi, numărul total al deceselor ajungând la 4.690.

În acest context, ministrul sănătăţii, Maksim Stepanov, a avertizat joi că sistemul medical ar putea intra în colaps.

'Sistemul medical pur şi simplu nu va rezista dacă noi toţi, fără excepţie, nu începem să respectăm regulile', a spus ministrul ucrainean într-un briefing de presă televizat.

'Sistemul are o anumită limită, avem un număr limitat de aparate de ventilaţie, de medici. Doctorii noştri sunt epuizaţi, salvează vieţi de şase luni', a subliniat Stepanov.

El a precizat că până acum au fost raportate în total 244.734 de cazuri, 4.690 de decese şi peste 20.000 de spitalizări.

După ce numărul de infectări a depăşit 4.000 de cazuri la sfârşitul lui septembrie şi începutul acestei luni, guvernul a prelungit măsurile de izolare până la finele lui octombrie.

Potrivit lui Stepanov, guvernul va analiza cum să menţină economia în funcţiune şi, în acelaşi timp, să salveze vieţi.

Şi în Bulgaria, datele oficiale furnizate joi arată un număr record de cazuri noi de infectare, 437. Acesta ridică la 22.743 bilanţul total, în timp ce numărul deceselor este de 873, dintre care 11 de la raportarea precedentă.

Inspectorul sanitar şef a declarat că ar putea fi impuse noi restricţii, precum închiderea restaurantelor, dar că o carantină la nivel naţional este exclusă. 
Similare
RECOMANDĂRI