Justiție

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzice candidatura în alegeri a unor persoane asociate partidelor scoase în afara legii

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzice candidatura în alegeri a unor persoane asociate partidelor scoase în afara legii

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat neconstituțională legea care interzice candidatura în alegeri a unor persoane asociate partidelor scoase în afara legii. Hotărârea a fost pronunțată în urma sesizării depuse de deputații fostului Partid Șor, declarat neconstituţional. Președintele Parlamentului afirmă că deputații vor modifica legislația, în conformitate cu decizia Curții, dar nu vor permite grupărilor criminale să ajungă la putere. Şi experții în domeniu spun că aceste modificări legislative trebuiau făcute în conformitate cu prevederile constituționale.

DOMNICA MANOLE președintele Curții Constituționale: Curtea constituțională hotărăște: unu-se admite sesizarea depusă de Marina Tauber și Reghina Apostolova, Denis Ulanov, Fotescu și Jardan, deputați în parlamentul R.M.. Doi-se declară necontituțională legea nr.280 din 4 oct.2023 pentru modificarea Codului Electoral. "

În decizia Curții se spune că legea contestată contravine articolului 73 din Constituție. Magistraţii spun că modificările Codului Electoral, votate în ambele lecturi în aceeași zi, au serioase probleme procedurale şi de substanţă. Hotărârea este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.


ALEXANDRU TĂNASE fost președinte al Curții Constituționale: Decizia CC era previzibilă din următorul considerent, atunci când Curtea a declarta neconstituționl partidul Șor a impus o serie de limitări, or aceste limitări sunt ridicate la nivel de text constituțional și sunt obligatorii pentru legiuitori ca să le trtanspună în legislația existentă, or, legiutorul a  mers mult mai departe decât a permis CC, impunând alte restricții care nu rezultau în nicio formă din decizia CC.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că deputaţii vor ajusta legislația după hotărârea Curții Constituționale. Oficialul a subliniat, însă, că aleşii nu vor permite ca ceea ce el a denumit "grupările criminale" să deturneze procesele electorale și să submineze democrația.

ALEXANDRU TĂNASE fost președinte al Curții Constituționale: Opinia autorităților de contracara sau de a abloca accesul la putere a grupărilor criminale este o obligație a puterii, doar că aceste efoturi trebuie să fie făcute în conformitate cu constituția, intervențiilor în domeniul drepturilor fundamentale trebuie să treacă testul proporționalității și trebuie să se țină cont strict cu acele prevederi, concluzii care au fost în decizia de bacă a CC, privind neconstituționalitatea acestui partid.

Amintim că Partidul "ȘOR" a fost declarat neconstituţional pe 19 iunie. O lună mai târziu, Parlamentul a adoptat o lege prin care membrii organelor executive ale partidelor neconstituționale și persoanele alese din partea acestor formațiuni nu pot participa la alegeri pentru o perioadă de cinci ani. 

În urma unei sesizări depuse de reprezentanţii fostului Partid Șor, Curtea Constituțională a declarat aceste schimbări neconstituționale. După decizia Curții, deputații s-au reunit într-o ședință de urgență și au făcut alte modificări la Codul Electoral. 

Acestea prevăd restricții de participare la alegeri pe o perioadă de trei ani pentru unii exponenți ai partidului neconstituțional Șor. Mai exact pentru foștii membri bănuiți, învinuiți, inculpați sau condamnați de săvârșirea unor infracțiuni menționate de Curte ca argument pentru declararea neconstituționalității partidului.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter