Recomandări

Emisiunea Caravana TVR Moldova ,,LA TINE-N SAT” la Mereni, Anenii Noi

post-img
imagine

Prima staţie de epurare din satul Mereni, raionul Anenii Noi, a fost deja construită de specialişti din România, iar lucrările la apeduct şi canalizare au intrat în linie dreaptă şi urmează racordările. În ce stare este Şcoala Primară din Mereni, după ce într-o clasă s-a prăbuşit tavanul, aflaţi într-o nouă ediţie a emisiunii Caravana TVR Moldova LA TINE-N SAT, sâmbătă, la ora 16.00.

 

imagine


Pentru conducta de canalizare de 4 km şi construcţia staţiei de epurare, cu o capacitate de 75 m3,  Guvernul Republicii Moldova a investit  6,3 milioane de lei  şi Guvernul României a contribuit cu 4,5 milioane de lei. Beneficiarii acestui proiect de cooperare transfrontalieră, ce prevede şi reabilitarea drumului, vor fi cel puţin 600 de locuitori din Mereni.  

imagine


În Şcoala Primară din Mereni învață doar trei clase. Asta după ce, în 2022, s-a prăbușit tavanul într-o încăpere,  iar majoritatea elevilor, din cei peste 300, a fost transferată la Liceul ,,Emil Nicula” din localitate. Cum Primăria nu a găsit  până în prezent bani pentru aceste lucrări, părinţii au deschis o asociaţie obştească şi speră să colecteze cinci milioane de lei - costul pentru reparaţia acoperişului.

imagine


În timp ce unii locuitori din Mereni pleacă din sat, alţii revin, deschid afaceri şi creează locuri de muncă. Un exemplu este  familia Victoria Bernevec şi Igor Toma. Ei au învăţat ani buni ce înseamnă patiserie la standarde europene în Italia. Acum, au propria afacere la Mereni şi spun că  întoarcerea  acasă a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o.  

imagine


Muzeul de Istorie şi Etnografie Mereni a beneficiat de un set de mobilier, panouri informative şi un îndrumar-ghid în cadrul Proiectului ,,Museum InfoTour”. Dotările au fost finanţate de UE prin instrumentul european de vecinătate, proiect realizat de ADR Centru şi Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră ,,Euroregiunea Dunărea de Jos, România. 

imagine


Parcul din centrul satului şi scena de vară au fost amenajate prin acţiunile de voluntariat şi banii oferiţi de membrii Asociaţiei de Băştinaşi ,,Vatra Mereni”. 

imagine


Emisiunea Caravana TVR  Moldova ,,LA TINE-N SAT” este difuzată sâmbăta, ora 16.00, la TVR Moldova. Realizator şi producător Tatiana Chetrari.

imagine

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter