Actualitate

Expertul român în securitate Cristian Barna: Franța, SUA și România ar putea apăra Republica Moldova în cazul unui eventual atac al Rusiei

post-img
Militari

„Dacă Republica Moldova, un stat suveran, va cere ajutor unui alt stat suveran. Nu trebuie neapărat ca NATO să fie implicat ca entitate, deși, subliniez, nu cred că NATO va avea niciun fel de problemă să acționeze”, a declarat Cristian Barna, profesor la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și cea din București, într-un interviu pentru spotmedia.ro.

Expertul în securitate consideră că NATO nu va avea niciun fel de emoție ca, dacă Rusia se mișcă spre regiunea transnistreană, să apere o țară suverană și independentă de o agresiune militară.

„Dar, pe de altă parte, poate să intervină și doar o coaliție de state NATO, nu toate. De exemplu, Franța, SUA și România”, a precizat în interviu expertul în securitate.

Cristian Barna a mai menționat că pericolele sunt foarte mari în Republica Moldova, pentru că e și un an electoral, iar acțiunile de destabilizare sunt fățișe. 

„Există intoxicarea prin resurse mediatice și rețelele sociale, ajungându-se foarte ușor la vorbitorii de limba rusă.  Mesajul promovat de Kremlin în Moldova e că Uniunea Europeană și NATO sunt agresori, iar acest mesaj va crea probleme prin înfricoșarea populației cu privire la faptul că, dacă Moldova face pași în direcția occidentală, o să aibă soarta Ucrainei, iar asta îi face pe oameni să fie, oarecum, speriați”, a spus Cristian Barna.

Potrivit acestuia, pe lângă acest război informațional, există și un pericol fizic. 

„S-au investit foarte mulți bani în destabilizare și se vor investi în continuare. Știm cu toții că Ilan Shor e vârful de lance al Federației Ruse în Moldova, iar acesta pregătește acțiuni de destabilizare prin proteste și violențe”, a conchis Cristian Barna.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter