Sport

Aproape 400 de luptători au participat la Campionatul U15 al Republicii Moldova

Aproape 400 de luptători au participat la Campionatul U15 al Republicii Moldova

Aproape 400 de luptători au participat la Campionatul Republicii Moldova, rezervat sportivilor de până la 15 ani. Au concurat și fete, care ne duc faima la competițiile internaționale, iar acum țintesc calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

Tinerii luptători au venit la campionat bine pregătiţi, iar unii au învăţat câteva procedee pentru a-şi lua prin surprindere adversarii.

MIHAI RENACHE, luptător: „– Care este scopul tău la acest turneu? – Evident că vreau să fiu campion. – O să reușești asta? – Probabil, voi depune efort pentru asta."

CLAUDIA TERENTII, luptătoare: "Ca să obții medalia de aur trebuie să ne antrenăm mult și să depunem mult efort. Doar prin muncă putem ajunge acolo ne dorim."

Medalia nu este unica recompensă pentru campioni. Cei mai buni luptători vor ajunge în lotul național și vor participa la competițiile de anvergură.

ANATOLIE GUIDEA, antrenor, Federația de Lupte, Republica Moldova: "La acest campionat vor fi selectați cei mai buni sportivi, care urmează să participe la Campionatele Europene și Balcaniada, programată în următoarele săptămâni."

VICTOR VDOVII, luptător: "Este o cinste să concurezi pentru Republica Moldova, în special la Campionatele Internaționale, Europene și altele."

Concurează și sportive care au în palmares importante competiții internaţionale. Mariana Drăguțan e în categoria de senioare și încearcă să se obişnuiască cu limitele de 53 de kilograme. Tânăra vrea să obțină calificarea la Olimpiadă.

MARIANA DRĂGUȚAN, luptătoare: „– Pe trei aprilie plec deja în Baku, la turneul de calificare tot în 53 de kilograme. – Te acomodezi înainte de aceste competiții? – Da, desigur. Mă pregătesc de greutate și acolo îmi va fi mai ușor."

Republica Moldova are opt sportivi calificați oficial la Jocurile Olimpice de la Paris, dintre care două sunt luptătoare. Este vorba despre Anastasia Nichita și Irina Rîngaci.

Olimpiada este programată în perioada 26 iulie – 11 august și va fi difuzată, în exclusivitate, de TVR MOLDOVA.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter