ACTUALITATE

Zeci de români de pe ambele maluri de Prut au venit la Ţiganca pentru a aduce un omagiu eroilor neamului

Avem aceeaşi istorie şi aceiaşi eroi. Acum 77 de ani, soldaţii români treceau Prutul pentru eliberarea Basarabiei. Pe dealul de la Ţiganga avea loc cea mai sângerosă luptă pentru reîntregirea ţării. Zeci de români de pe ambele maluri ale Prutului au revenit la Ţiganca pentru a cinsti memoria eroilor căzuţi la datorie.

Ecourile războiului se mai aud şi astăzi la Ţiganca. Au trecut 77 de ani, dar amintirea celor care s-au jertfit pentru neam este vie. Sunt cei care pe 22 iunie 1941 porniseră în cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe dealul de la Ţiganga, a avut loc una dintre cele mai sângeroase lupte pentru reîntregirea ţării.

Cimitirul de campanie, amenajat după încetarea luptelor, a fost distrus după 1944, pe locul lui fiind construite mai multe ferme. Dar în 2006, Oficiul naţional pentru Cultul Eroilor de la Bucureşti a reuşit să reconstituie Cimitirul de Onoare de la Ţiganca.

Reprezentanţii mai multor organizaţii de pe ambele maluri ale Prutului au venit la Ţiganca pentru a aprinde o lumânare şi a-i pomeni pe cei care s-au jertfit pentru ţară.

Cei care au participat la această ceremonie emoţionantă spun că e datoria lor să cinstească eroii.

 În urma luptelor de la Ţiganca au murit peste 3 300 de ostaşi, aproape 8 000 au fost răniţi şi alţi 3.400 au fost daţi dispăruţi.