ACTUALITATE

VIDEO. Riposta Moscovei, după ce rebelii sirieni au doborât un avion militar rusesc

Moscova a ripostat dur, după ce rebelii sirieni au doborât un avion militar rusesc în nordul Siriei.

Aviaţia rusă a bombardat cu arme de înaltă precizie poziţiile rebelilor, de unde a fost lansat atacul.

Potrivit Moscovei, au fost ucişi cel puţin 30 de rebeli.

Sâmbătă după amiază, rebelii sirieni au doborât un Suhoi 25, în zona Idlib. Pilotul apucase să se catapulteze, dar la sol a fost capturat şi ucis de rebelii sirieni.