ACTUALITATE

VIDEO. Harta circumscripţiilor este criticată de unii deputaţi din Parlamentul de la Chişinău

Prea puţine circumscripţii pentru diaspora şi prea multe pentru regiunea transnistreană. Unii deputaţi critică modul în care a fost întocmită harta circumscripţiilor uninominale. Opoziţia îi acuză pe democraţi şi socialişti că ar fi bătut palma şi şi-ar fi împărţit deliberat circumscripţiile. În replica, preşedintele Parlamentului spune că harta a fost întocmită de experţi în domeniu şi nu de politicieni.

Potrivit hărţii circumscripţiilor uninominale, din cele 51 de circumscripţii, 48 sunt pe teritoriul Republicii Moldova şi 3 aparţin diasporei. De asemenea, regiunea transnistreană va fi reprezentată de doi deputaţi în parlamentul de la Chişinău.

VALERIU GHILEŢCHI, deputat PPEM: "Am considerat că e nevoie de 4 circumscripţii pentru diasporă. Două pentru Europa de vest, una pentru America şi Canada, una pentru Federaţia Rusă. Pentru Transnistria era suficientă o singură circumscripţie".
 
TUDOR DELIU, deputat PLDM: "Întreaga Europă- o singură circumscripţie electorală, ştim că acolo sunt cel puţin vreo 500 de mii de cetăţeni care activează. Eu cred că au făcut astfel ca să-şi asigure rezultate bune în alegeri".
 
Opoziţia critică modul în care au fost delimitate circumscripţiile şi spune că PD şi PSRM şi-ar fi împărţit teritoriul ţării, astfel încât să influenţeze câţi mai mulţi deputaţi în viitorul Legisltiv".
 
ELENA BOTNARENCO, deputat PCRM: "Ni se creează impresia că autorii acestei legi, adică democraţii şi socialiştii, din start şi-au împărţit harta Republicii Moldova pe regiuni, care sunt simpatizate de susţinătorii PD şi PSRM, în funcţie de rezultatul de la ultimele alegeri". 
 
În replică, atât PD, cât şi PSRM resping scenariul şi spun că delimitarea circumscripţiilor nu a fost coordonată cu mediul politic de la Chişinău.
 
ANDRIAN CANDU, preşedintele Parlamentului, Republica Moldova: "La elaborarea circumscripţiilor şi graniţelor circumscripţiilor, a lucrat o comisie profesionistă şi nu una politică. Sunt reprezentanţi ai CEC, oameni de ştiinţă în domeniul geografiei, sociologiei. Guvernul, care este un exponent politic, nu a avut nicio influenţă, deoarece a aprobat exact ceea ce a elaborat comisia, fără nicio intervenţie".
 
BOGDAN ŢÎRDEA, deputat PSRM: "Aceşti tovarăşi au fost invitaţi să participe la şedinţele comisiei, categoric, cu aroganţă, au refuzat de fiecare dată. Ca acum să vină cu aberaţii că democraţii le-au adus pe tavă toate circumscripţiile".
 
La alegerile parlamentare din 2018, cetăţenii Republicii Moldova vor ieşi la urne şi vor vota, în premieră, după sistemul de vot mixt. 51 dintre cei 101 de deputaţi din legislativ vor fi aleşi în circumscripţii, iar restul de 50 pe baza listelor de partid.