ACTUALITATE

Unul dintre cei trei militari români răniţi în Afganistan a murit

post-img

UPDATE 16:18 Unul dintre cei trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani care au fost răniţi astăzi, în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, a murit, informează Ministerul Apărării Naţionale. Ceilalţi doi sunt în stare stabilă.

Caporalul Mădălin Stoica a decedat astăzi, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan, transmite MApN. Militarul, de 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2002. 

13:00 Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani au fost răniţi astăzi în Afganistan, în jurul orei 10.00, ora României. Aceştia se aflau în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, informează Ministerul Apărării Naţionale de la Bucureşti.

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital militar. Doi sunt în stare stabilă, al treilea fiind grav rănit, relatează ŞtirileTVR.

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected), în regiunea Kandahar, când un autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device) a intrat în blindatul lor.

Militarii focşăneni au fost introduşi în teatrul de operaţii din Afganistan în luna august. În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 28 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi. Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.

Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.