ACTUALITATE

Un tânăr a fost încătuşat, la mai puţin de o oră după ce ar fi încercat să jefuiască o femeie. „Am încurcat-o cu o prietenă”

post-img

Un tânăr din oralul Bălţi, în vârstă de 20 de ani a fost încătuşat de către inspectorii INP, şi apoi dus la Inspectoratul de Poliţie din Bălţi. Asta după ce inspectorii de patrulare, implicaţi la supravegerea circulaţei rutiere, au primit o informaţie despre tânărul dat în căutare.

Suspectul era căutat  pentru tentativă de jaf a unei femei. Acesta ar fi lovit-o şi ar fi încercat să-i sustragă bunurile materiale, însă ea a opus rezistenţă, iar tânărul a fugit într-o direcţie necunoscută.

În mai puţin de o oră, acesta a fost depistat şi care s-a dovedit a fi un locuitor al aceluiaş oraş, în vârstă de 20 de ani.

Pentru elucidarea tuturor aspectelor a fost iniţiată o cauză penală.