Istoria acestui litigiu porneşte de acum 21 de ani, când prin hotărârea sa din 24 septembrie 1998, Judecătoria economică de circumscripţie Chişinău a obligat Fabrica de Zahăr din Ghindeşti să achite în beneficiul Băncii de Economii (BEM) 11.597.382,05 lei şi 1.044.229,91 dolari pentru credite nerambursate, inclusiv dobânzi şi penalităţi, transmite Mold-street.com.

Un litigiu de peste 20 de ani

Potrivit deciziei CEDO (în care nu este menţionată denumirea băncii), pentru a executa hotărârea menţionată, majoritatea activelor companiei reclamante au fost transmise Băncii de Economii, aceasta vânzându-le unor terţi. 

"La o dată nespecificată, Procurorul General a depus un recurs în anulare împotriva hotărârii din 24 septembrie 1998. Prin decizia din 30 ianuarie 2002, CSJ a admis recursul şi a dispus reexaminarea cauzei. În cadrul procedurilor judiciare redeschise, Curtea de Apel Economică a considerat că datoria companiei reclamante către banca (BEM n.r.). era mai mică decât cea calculată în hotărârea din 24 septembrie 1998. În consecinţă, prin hotărârea din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel Economică a obligat banca B. să restituie companiei reclamante 10.516.949 lei. Ambele părţi au depus câte o cerere de recurs împotriva acelei hotărâri", se arată în decizia CEDO.

Printr-o decizie irevocabilă din 13 martie 2008, CSJ a admis parţial recursul Fabricii de zahăr şi a obligat BEM. să-i achite acesteia 25.216.042 lei. În acelaşi timp printr-o încheiere din aceeaşi dată, CSJ a restituit cererea de recurs a băncii ca fiind tardivă, indicând că hotărârea îi fusese notificată pe 14 noiembrie 2007, pe când cererea de recurs a fost depusă abia la 7 decembrie 2007.

Pe 15 mai 2008, banca a depus o cerere de repunere în termen a cererii de recurs. Compania reclamantă a solicitat respingerea cererii din motiv de tardivitate şi lipsă de temei.

Prin încheierea din 5 iunie 2008, CSJ a repus în termen recursul declarat. Ea a considerat că întârzierea depunerii cererii de recurs a fost justificată prin dificultăţile legate de obţinerea documentelor necesare pentru plata taxei de stat.

Ea nu a făcut referire la nici o dată exactă pentru a justifica decizia sa.

La 30 octombrie 2008, după examinarea recursului Băncii de Economii, CSJ a casat decizia din 13 martie 2008 şi hotărârea Curţii de Apel Economice din 16 octombrie 2007 şi a dispus reexaminarea cauzei. Cauza este pendinte în faţa instanţelor naţionale de judecată.

"Invocând Articolul 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare „Convenţia”) şi Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, compania reclamantă s-a plâns că instanţele naţionale de judecată au admis o cererea tardivă de recurs a băncii B., repunerea în termen având loc cu încălcarea legislaţiei naţionale", potrivit CEDO.

Astfel Curtea a notat că banca a depus o cerere de recurs cu o întârziere de cinci luni, dar CSJ a repus-o în termen, considerând că întârzierea a fost justificată de unele probleme legate de obţinerea documentelor necesare pentru achitarea taxei de stat.

"Curtea a observat însă că banca B. depusese deja o cerere de recurs care a fost restituită ca fiind tardivă de către CSJ, fără a invoca dificultăţi la acel moment. De asemenea, Curtea a observat că potrivit Codului de procedură civilă, depunerea unui nou recurs nu era posibilă dacă acesta a fost restituit din cauza tardivităţii. În final, CSJ nu a verificat respectarea termenului de treizeci de zile la admiterea cererii de repunere în termen depusă de bancă B. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenţie şi a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie", scrie în decizia CEDO.

În consecinţă, CEDO a acordat companiei reclamante 2.000 euro pentru prejudiciul moral şi 1.400 euro pentru costuri şi cheltuieli. "Curtea a decis rezervarea aspectului cu referire la prejudiciul material pentru o procedură ulterioară, invitând Guvernul şi compania reclamantă să o informeze în decurs de trei luni despre orice acord la care ar putea ajunge", se arată în decizia CEDO.

De notat că litigiul în ţară dintre fabrică şi bancă încă nu s-a finalizat. Astfel pe 18 decembrie 2019, judecătoria Soroca (sediul Floreşti) urmează să examineze iarăşi cererea Băncii de Economii de încasare a datoriilor de la Fabrica de Zahar din Ghindeşti.

Conexiuni cu frauda bancară şi oligarh rus

Amintim că după implicarea în frauda bancară, Banca de Economii (acţionar majoritar este statul) este în procedură de lichidare deja de trei ani.

Şi la Fabrica de zahăr din Ghindeşti, unde statul deţine 25,2%, situaţia nu este mai bună. Ea este în procedură de insolvabilitate de mai mulţi ani şi la 1 ianuarie 2019 capitalul întreprinderii înregistra o valoare negativă de circa 29 milioane lei.

Menţionăm că Fabrica de zahăr din Ghindeşti a făcut parte până în anul 2009 din grupul Marr Sugar, controlat de familia oligarhului rus Ralif Safin. 

Până în anul 2009, Marr Sugar a deţinut trei fabrici de zahăr din Moldova (Cupcini-Cristal, Glodeni şi Ghindeşti), care aveau o cifră de afaceri anuală de peste un miliard de lei. Toate însă au fost aduse în prag de faliment cu datorii de circa un miliard de lei faţă de bănci, bugetul de stat, angajaţi etc.

Astfel în prezent fabrica din Ghindeşti nu mai funcţionează, Glodeni Zahăr este în procedură de insolvenţă, iar Cupcini-Cristal a fost preluată de o companie poloneză.

De notat că de afacerile din Moldova se ocupa Marat Safin, feciorul mai mare al lui Ralif Safin. Contra lui Marat Safin, a fost iniţiată o cauză penală, iar de la mijlocul anului 2011 omul de afaceri a fost anunţat în urmărire generală, numele lui figurând o perioadă la rubrica respectivă pe site-ul Centrului Naţional Anticorupţie.

Marat Safin era acuzat de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi riscă închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.