ACTUALITATE

Un grup de ziariştii din Finlanda au venit pentru prima dată în Republica Moldova

Vor să cunoască Republica Moldova. Mai mulţi jurnalişti din Finlanda se află pe plaiuri basarabene, într-o vizită de documentare. Ei vor sta şase zile aici şi, în prima zi, au vrut să facă un schimb de experienţă cu jurnaliştii de aici. Ocazie cu care au vizitat şi studioul TVR MOLDOVA.

Pentru început, oaspeţii au discutat cu prezentatorii emisiunii "Obiectiv Comun". Apoi au făcut un tur al televiziunii. S-au familiarizat cu studioul de ştiri, cu regia, au văzut cum se lucrează în redacţie şi au avut ocazia să discute cu reporterii, editorii şi producătorii.

Au fost plăcut surprinşi, spun ei, de atmosfera colegială şi prietenoasă din redacţia TVR MOLDOVA. 

În celelalte cinci zile jurnaliştii finlandezi vor putea să vadă principalele atracţii turistice din Republica Modlova, cum ar fi Orheiul Vechi, unde vor asista la un masterclass culinar cu bucate tradiţionale basarabene. Vor vizita, apoi, şi renumitele crame ale ţării dar şi Tiraspolul.