ACTUALITATE

Un diplomat moldovean a fost învestit într-o funcţie înaltă la ONU

post-img

Un diplomat moldovean a fost învestit într-o funcţie înaltă din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Este vorba despre ambasadorul Tudor Ulianovschi, care a devenit noul preşedinte al Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare, în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, potrivit trm.md.

Evenimentul a avut loc la Geneva, acolo unde organizaţia internaţională a început o nouă sesiune de dezbateri pe subiecte ce ţin de economia mondială.

Pentru numirea lui Tudor Ulianovschi au votat reprezentanţii majorităţii statelor membre. Astfel, reprezentantul permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU la Geneva, din Elveţia, a prezidat cea de-a 64-a sesiune anuală a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare.

Evenimentul a dat start unor dezbateri pe teme precum dinamica şi evoluţia economiei mondiale şi asistenţa tehnică oferită statelor în curs de dezvoltare.

În acest an, tematica sesiunii coincide cu aniversarea a 60-a de la constituirea Uniunii Europene şi 50 de ani de la formarea Asociaţiei Naţiunilor din sud-estul Asiei. Pe lângă înalţi oficiali, la forum participă reprezentanţii Grupului ţărilor din arealul Europei de Est, Grupul de state membre ale Uniunii Europene şi Grupul ţărilor înalt dezvoltate precum SUA, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud. Lucrările forumului vor dura până pe 22 septembrie.