ACTUALITATE

Un consilier din raionul Căuşeni a fost sancţionat pentru nedeclararea şi nesoluţionarea unui conflict de interese

post-img

Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională de Integritate a iniţiat trei controale referitor la posibile conflicte de interese admise de către fostul director al S.A “Furnizarea Energiei Electrice Nord”,  un şef al unei Direcţii din cadrul Consiliului raional Cahul şi un primar din raionul Făleşti. O procedură de control privind incompatibilitate în funcţia publică a fost pornit pe numele unui primar din raionul Făleşti.

Un funcţionar din cadrul IP Teleneşti al Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne ar putea fi sancţionat pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declaraţiei de avere şi interese personale. În acest sens, inspectorii de integritate au pornit o cauză contravenţională pe numele acestuia. Două acte de constatare a conflictelor de interese au fost emise de inspectorii de integritate. Astfel, un primar din raionul Criuleni şi un consilier din municipiul Comrat au fost stabiliţi cu câte un conflict de interese.

O incompatibilitate de funcţie a fost constatată în privinţa unui funcţionar cu statut special din cadrul Direcţiei Generale de Detenţii din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Un consilier din raionul Căuşeni a fost sancţionat pentru nedeclararea şi nesoluţionarea unui conflict de interese în termenul stabilit de lege. Alţi doi primari au respectat legislaţia ANI, declarând în termen noi conflcite de interese. Este vorba despre primarul din localitatea Băcioi, mun. Chişinău şi primarul satului Hăsnăşenii Mari, r-nul Drochia, care se numără printre cei mai activi subiecţi cu conflicte de interese declarate şi soluţionate.

Prin sistemul ”e-Integritate” au fost distribuite 15 sesizări.

Reprezentanţii ANI au acordat consultaţii telefonice la 57 de apeluri şi au participat în cadrul a 4 evenimente online. Pe portalul Public au fost depuse alte de 588 de declaraţii avere şi interese personale.