ACTUALITATE

UE vrea aprofundarea Parteneriatului Estic: Comisia propune noi obiective de politică pe termen lung

post-img

UE urmăreşte intensificarea comerţului, consolidarea conectivităţii şi aprofundarea integrării economice cu Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia şi Ucraina, dar şi consolidarea statului de drept în aceste state.

Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate au prezentat miercuri o propunere privind obiectivele de politică pe termen lung ale Parteneriatului estic după 2020, scrie euractiv.ro.

„Transmitem un mesaj foarte clar ţărilor partenere estice: vă vom ajuta să construiţi economii puternice, să încurajaţi creşterea economică şi crearea de locuri de muncă prin atragerea de investiţii străine directe şi prin consolidarea conectivităţii în sectoarele-cheie cum ar fi transporturile, energia şi mediul. Vom colabora strâns pentru a aborda provocările actuale de la toate nivelurile, inclusiv pandemia COVID-19”, a declarat comisarul pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi.

Comisia Europeană insistă că propunerea prezintă modalităţile de colaborare cu ţările partenere pentru a răspunde provocărilor comune şi a consolida rezilienţa acestor ţări din perspectiva provocărilor actuale, ca obiectiv de politică prioritar pentru perioada de după 2020.

Pe baza realizărilor din primii zece ani ai parteneriatului, cooperarea dintre UE şi partenerii săi va continua să sprijine, prin noi priorităţi politice, transformarea ecologică, transformarea digitală şi crearea unor economii care să aducă beneficii pentru toţi, în special mai multe oportunităţi de angajare pentru tineri şi promovarea egalităţii de gen, susţine Executivul UE.

Parteneriatul estic a fost lansat în 2009, cu scopul de a consolida şi a aprofunda relaţiile politice şi economice dintre UE, statele sale membre şi Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Parteneriatul a evoluat în funcţie de interesele, ambiţiile şi progresele fiecărui partener, permiţând diferenţierea, într-un mod flexibil şi favorabil incluziunii, pentru a aborda împreună provocările comune şi globale şi a promova integrarea regională.

Noile obiective de politică au fost stabilite în urma consultării structurate privind viitorul Parteneriatului estic, desfăşurată în 2019, cu participarea largă şi incluzivă a statelor membre, a organizaţiilor societăţii civile din ţările partenere, a mediului academic, a întreprinderilor şi a instituţiilor financiare. În ansamblu, există un larg consens cu privire la faptul că actualul cadru de politică al Parteneriatului estic este solid şi aduce beneficii concrete pentru cetăţeni.

Prin aceste obiective, se urmăreşte intensificarea comerţului, consolidarea conectivităţii şi aprofundarea integrării economice cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, consolidarea instituţiilor democratice şi a statului de drept, asigurarea rezilienţei la factorii de mediu şi climatici, susţinerea transformării digitale şi promovarea unor societăţi echitabile şi favorabile incluziunii.

„Puterea vecinilor noştri este, totodată, puterea Uniunii Europene; Parteneriatul estic rămâne un element esenţial al politicii externe a UE. Propunerile noastre vor consolida în continuare cele şase ţări partenere, reflectând priorităţile şi provocările noastre comune şi păstrând în acelaşi timp accentul pe obţinerea unor rezultate tangibile şi pozitive pentru toţi cetăţenii”, a punctat Înaltul Reprezentant şi vicepreşedintele Comisiei Josep Borrell.