ACTUALITATE

UE alege o abordare pragmatică în raport cu guvernarea de la Chişinău, opinie

post-img

Instituţiile UE, cu excepţia Parlamentului European, aleg o abordare pragmatică în raport cu guvernarea de la Chişinău, care, slăbită şi discreditată, are nevoie de o minimă aprobare din exterior şi respectiv acasă, pentru a supravieţui politic până la alegerile legislative, scrie politologul Dionis Cenuşă într-un articol de analiză pentru Agenţia IPN.

În acest context, anumite reforme pot fi împinse mai uşor, dar cu aceasta se investeşte inevitabil în imaginea Democraţilor, care astfel nu doar îşi cresc potenţialul electoral, dar şi pot provoca nervozitate în dialogul opoziţiei cu UE, accentuează politologul.

Odată cu lărgirea arealului de aplicare a instrumentului de condiţionalitate legat de asistenţa macro-financiară UE va deveni şi mai solicitată de opoziţie şi societatea civilă pentru a reacţiona faţă de acţiunile guvernării, atenţionează Dionis Cenuşă.

În opinia lui, utilitatea instrumentului de condiţionalitate, extins în cazul asistenţei macro-financiare, ar putea suferi blocaje, dacă în timpul aplicării va lipsi proporţionalitatea. Astfel, UE va trebui să-şi păstreze echilibrul în soluţionarea crizelor produse de o guvernare controversată, dar permanent inventivă, fără a-şi deteriora relaţia cu opoziţia extra-parlamentară şi societatea civilă tot mai exigente.

Apropierea de anul electoral 2018 nu face altceva decât să ridice mizele, încordând relaţiile dintre guvernare şi opoziţia extra-parlamentară, în paralel, cu o maximizare a aşteptărilor opoziţiei faţă de partenerii externi ai Moldovei, scrie politologul.

Dacă UE oferă asistenţa macro-financiară, atunci trebuie să explice cât mai clar această decizie, pentru a nu trezi confuzie în rândul populaţiei euro-optimiste. O decizie argumentată şi comunicată eficient va salva la fel faţa opoziţiei extra-parlamentare, care insistă pe blocarea asistenţei macro-financiare din cauza adoptării legii privind votul mixt, concluzionează Dionis Cenuşă.